La câţiva metri de Piaţa Rosetti, se află o casă care cam greu se ţine în picioare, o casă misterioasă, din care se aud ba clapele pianului atinse cândva de Enescu, ba tunetul din glasul lui Delavrancea, “Moldova nu e a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”, dar se aude şi vălmăşagul de certuri între fiii lui Ion Dolănescu pe sălile tribunalului pentru a împărţi zidurile şi banii. Nu s-au înţeles Ionuţ şi Dragoş asupra proprietăţii casei, procesele durând ani de zile, prin ungherele casei mult disputate întârzie refrenele melodiilor din timpul petrecerilor celebre date de vedeta folclorului Ion Dolănescu. Starul Dolănescu a cumpărat casa de la un frizer şi aproape nimeni nu mai ştie că acea clădire a fost gândită şi desenată de marele dramaturg şi avocat Barbu Ştefănescu Delavrancea, născătorul piesei de temelie “Apus de soare”. În casa asta venea în vizită Caragiale şi le făcea cu ochiul copiilor, pe acea adresă soseau scrisori de la Brâncuşi, a locuit în acele camere fiica scriitorului, Cella Delavrancea, pianistă de clasă şi profesoară, care a îndrumat pe clape degetele elevilor deveniţi mari artişti Dan Grigore şi Radu Lupu. S-a uitat ce paşi celebri au călcat pragul acestei case. Nimeni nu mai ştie că într-un hotel fără faţadă di granda, într-o cameră de la etajul unu, s-au iubit Eminescu şi Veronica Micle, cu fereastra deschizându-se spre strada dintre Buzeşti şi Piaţa Matache Măcelaru. Nu există pe peretele salonului de la Capşa o mică plachetă anunţând că acolo era masa la care îşi bea cafeaua şi un pahar de vin Eminescu, pregătea nopţile nedormite cu condeiul în mână în redacţia ziarului Timpul. Bine măcar că nu a intrat buldozerul în zidurile cârciumii Bolta Rece din Iaşi, unde mâncau o tochitură Conu Mihai şi Creangă. Pe strada Plantelor, dintre Mântuleasa şi Foişorul de Foc, un dreptunghi de marmură poartă scrisul că acolo, în Sanatoriul Şuţu, s-a stins Geniul Eminescu. Lovit în cap, dar nu mortal cu o piatră de un actor nebun, rudă cu inventatorul stiloului Poenaru. Într-un salon de spital blestemat l-au inoculat zilnic cu mercur pe Eminescu, profund greşit, fiindcă autopsia a demonstrat că nu suferea de sifilis, nicio urmă pe creier. Nici o placă comemorativă nu se găseşte pe hotelul de vizavi de Biserica Albă, acolo funcţionând până la dărâmarea blocului la cutremur vestita cofetărie Nestor, unde Arghezi mutase o grupare din boema artistică. Arghezi nu suporta că la Capşa nu el era vedeta numărul unu şi a rupt o aripă din scriitorimea şi actorimea şuetelor, mutând sediul la cofetăria ruinată la cutremurul din 1977. Bine că există o placă comemorativă pe casa modestă de pe o stradă coborând spre Cişmigiu, unde a trăit fermecătorul Constantin Tănase până l-au omorât în bătaie nişte derbedei lipitori de afişe ilegalişti.