Jurnalul.ro Ştiri Social Casa de Pensii din Tulcea nu are de cinci ani expert de evaluare a persoanelor cu deficienţe

Casa de Pensii din Tulcea nu are de cinci ani expert de evaluare a persoanelor cu deficienţe

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Tulcea nu are din anul 2014 un medic expert pentru evaluarea persoanelor în vederea încadrării în diferite grade de invaliditate şi a persoanelor care s-au recuperat medical, a declarat, joi după-amiază, în timpul şedinţei Comisiei de Dialog Social, directoarea instituţiei, Mihaela Stănciulescu.

Vreme îndelungată instituţia a apelat la experţii din alte judeţe, apoi anul trecut pentru o scurtă perioadă a fost angajat un medic care a renunţat la activitate, astfel că acum CJP a rămas din nou fără expert.

"Ca problemă majoră ne confruntăm cu lipsa medicului de la Compartimentul de expertiză medicală. Anul trecut, reuşisem să aducem o domnişoară care a demisionat după de câteva luni, din motive personale. Postul este vacant din anul 2014. Am fost primul judeţ din ţară care a rămas fără medic, iar acum problema este la nivel naţional", a afirmat directoarea CJP.

Stănciulescu a mai spus că în judeţ sunt circa 2.000 de pensionari cu grad de deficienţă revizuibil care periodic trebuie să fie consultaţi de un expert.

"Pe lângă aceşti 2.000 de pensionari, sunt şi cazuri noi care apar şi pe care nu reuşim să le acoperim. Acum, ne ajută un medic de la Institutul Naţional de Expertiză Medicală, în sensul că vine un medic de acolo delegat câteva zile pe lună şi face şi dumnealui cât poate", a mai spus directoarea Stănciulescu.

În timpul şedinţei Comisiei de dialog social, directoarea CJP a prezentat un material privind modificările legislative apărute în sistemul public începând cu data de 1 septembrie 2019.

Potrivit sursei, în judeţul Tulcea, valoarea punctului de pensie s-a majorat de la 1.100 de lei la 1.256 de lei pentru 48.572 de dosare, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari s-a majorat de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate s-a majorat de la 880 de lei la 1.012 lei pentru 129 de pensionari.

Numărul total al pensionarilor din judeţ este de 52.385.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri