Jurnalul.ro Cultură Muzica Casa memorială Dinu Lipatti, inaugurată prin festivalul dedicat marelui artist

Casa memorială Dinu Lipatti, inaugurată prin festivalul dedicat marelui artist

de Diana Scarlat    |   

Casa memorială "Dinu Lipatti" va fi inaugurată luni, 19 martie, de la ora 19:00. casa memorială va găzdui cea de-a doua ediție a Festivalului “I love Lipatti”, pe parcursul săptămânii viitoare, în perioada 19-25 martie. Festivalul "I Love Lipatti" se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri și omagiază, de asemenea, personalitatea pianistului român de geniu Dinu Lipatti. Începând cu ora 20:00, soprana Irina Iordăchescu, tenorul Lucian Corchiș, actrița Daniela Nane și pianista Mădălina Pașol vor susține un recital extraordinar de lieduri - Integrala liedurilor lui Dinu Lipatti - și poezie.

 

Cunoscut mai mult în străinătate decât în propria țară, supranumit "al doilea Enescu" și comparat, nu de puține ori, cu Mozart, Dinu Lipatti este perceput, la nivel international, drept unul dintre simbolurile culturii românești. Deși destinul a făcut ca marele nostru muzician să se stingă din viață la vârstă de doar 33 de ani, activitatea sa concertistică fulminantă, desfășurată în întreaga Europa, precum și invitarea sa ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva, desemnarea de către BBC Music Magazine drept unul dintre cei mai buni 10 pianiști care au existat vreodată alături de Liszt și Rachmaninov, sunt elemente de natură să convingă de anvergura geniului său muzical.

 

Centrul Cultural Casa Artelor "Dinu Lipatti" a fost înființat la propunerea Primarului General Gabriela Firea, cu aprobarea Consiliului General al Municipiului București, în septembrie 2017, când s-au împlinitt 100 de ani de la nașterea artistului. Noul centru își are sediul chiar în casa în care artistul a trăit și a creat, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, la nr. 12, imobil închiriat de PMB, care va fi introdus în circuitul cultural al Capitalei.

 

Ideea proiectului Casa Artelor "Dinu Lipatti" aparține regizoarei Alice Barb, director fondator al instituției. Aici va funcționa un centru cultural care va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte și manifestări cultural-educative, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viața și activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va  elabora studii și publicații care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român și transformarea lui într-un brand de țară, în condițiile conștientizării acestuia pe plan intern și internațional, acțiuni ce vor dezvălui valoarea incontestabilă pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura românească.

 

În perioada 21-23 martie, vor avea loc conferințe despre viața și creația lui Dinu Lipatti, susținute de către Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu ("Walter Legge despre Dinu Lipatti"), Prof. Univ. Dr. Dan Dediu ("Despre pianistica lui Dinu Lipatti"), Lector Univ. Dr. Irina Hasnaș ("Dinu Lipatti - Predecesori și urmași"), jurnalistul Marius Constantinescu ("Dinu Lipatti. Schiță pentru un anti-brand").

 

Programul festivalului

 

Luni, 19 Martie – 19:00

Inaugurarea Casei Artelor Dinu Lipatti de către Doamna Gabriela Firea - Primar General al Municipiului București

 

Vizitarea Casei Artelor Dinu Lipatti

Expoziție: “Viața și Opera lui Dinu Lipatti”

20:00 - Recital Extraordinar “Integrala Liedurilor“ lui Dinu Lipatti

Irina Iordachescu - soprană, Daniela Nane - actrită, Lucian Corchiș - tenor, Mădălina Pașol - pian

Dinu Lipatti - Cinci lieduri pe versuri de Paul Verlaine Op. 9 - B.41:

''Á Une Femme''

''Green''

''Deux Ariettes oubliées''

I  - ''Il pleure dans mon coeur''

II -'' Le Piano que baise une main frele''

''Sérénade''

Dinu Lipatti “Patru Melodii pentru voce și pian“ Op. WoO – B42

''Sensation'' pe versuri de A.Rimbaud

''L'amoureuse'' pe versuri de P.Eluard

''La capitale de la douleur'' pe versuri de P.Eluard

''Les pas'' pe versuri de P.Valery

 

Marți, 20 Martie – 19:00

Conferința “Walter Legge despre Dinu Lipatti” susținută de Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu

Recital Omagial - Mihai Ritivoiu - pian

Dinu Lipatti - Nocturna in Fa diez minor                             

Wolfgang Amadeus Mozart - Sonata in La minor KV 310                       

Franz Schubert - Impromptu op 90 nr 2 in Mi bemol major  

Impromptu op. 90 nr 3 in Sol bemol major

Frederick Chopin:   Nocturna op. 27 nr. 2 in Re bemol major    

Vals op. 42 in la bemol major                      

Dinu Lipatti - Nocturna in La minor  

George Enescu - Sonata nr. 1 op. 24 in Fa diez minor               

                  

Miercuri, 21 Martie – 19:00

Conferința “Despre pianistica lui Dinu Lipatti” susținută de Prof. Univ. Dr. Dan Dediu

Recital Omagial -  Ștefan Ignat (bariton), Florina Mariș- Hinsu (soprană), Corina Murgu (vioară), Ioana Maria Lupașcu (pian)

Dinu Lipatti - Nocturna pe o tema moldoveneasca B 14

Dinu Lipatti - Nocturna op.6 B 20 in fa diez minor

Johan Sebastian Bach - Schafe konnen sicher weiden

Mentor-Discipol

Oedipe pe intelesul tuturor

George Enescu - Sonata a III-a in caracter românesc

 

Joi, 22 Martie – 19:00

Conferința “Dinu Lipatti – Predecesori și urmași” susținută de Lector Univ. Dr. Irina Hasnaș

Recital Omagial - Mădălina Dănilă (pian) și Marian Mircea (violoncel)

George Enescu - Sonata nr. 1 pentru pian  (p.II si p.III )

Paul Constatinescu - Sonata pentru violoncel solo

Dinu Lipatti -Nocturna pentru pian  (in versiunea violoncel si pian )

Dinu Lipatti - Sonata Romantica pentru pian

Gyorgy Ligeti - Piesă pentru violoncel solo

Johan Sebastian Bach - Choralul " Jesu bleibet meine Freude "

 

Vineri, 23 Martie – 19:00

Conferința “Dinu Lipatti. Schiță pentru un anti-brand” susținută de jurnalistul Marius Constantinescu

Recital Omagial Dinu Lipatti– Diana Jipa (vioară), Ștefan Doniga (pian)

Dinu Lipatti - Sonatina pentru vioară şi pian op.1;

George Enescu - "Impromptu concertant" pentru vioară şi pian;

Dinu Lipatti - Allegro pentru vioară solo B33;

George Enescu - "Lăutarul" din Suita "Impresii din copilărie" op. 28

George Enescu - "Balada" pentru vioară şi pian

Dinu Lipatti - Preludiu la Mica Suită pentru pian B35

Dinu Lipatti - Nocturna pe o temă moldovenească B14 pentru vioară solo

George Enescu - Sonata a II-a pentru vioară şi pian op. 6 in fa minor

 

Sâmbătă, 24 Martie – 19:00

Proiecția filmului documentar “Sonată pentru omul bun” de Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu – o producție TVR despre viața lui Dinu Lipatti

Recital Extraordinar “Integrala lucrărilor pentru suflători’’ de Dinu Lipatti – Bucharest Winds Ensemble: Ioana Bălașa (flaut), Valentin Ghita (oboi), Cristian Mancaș (clarinet), Cristian Buciumaș (fagot), Sorin Lupașcu (corn)

Dinu Lipatti Trei sonate de Domenico Scarlatti pentru trio de ancii

Dinu Lipatti Introducere si Allegro pentru flaut solo „A Monsieur Roger Cortet”

Dinu Lipatti Cvintet de suflători "à Rogert Cortet" (neterminat) Primă audiţie absolută.

Dinu Lipatti Sase sonate de Domenico Scarlatti pentru cvintet de suflatori (1938-1939)

Dinu Lipatti Aubade pentru cvartet de suflatori (1949)

 

Duminică, 25 Martie – 19:00

Recital Extraordinar “Integrala lucrărilor pentru pian solo’’ de Dinu Lipatti

Partea I – Horia Maxim –

George Enescu - Toccata (din Suita op. 10)

Dinu Lipatti -  Sonata

Dinu Lipatti  - Fuga

Dinu Lipatti - Sonatina pentru mâna stângă

Maurice Ravel – “La Vallée des Cloches” (din Suita "Miroirs")

George Enescu - Bourée (din Suita op. 10)   

Partea a II-a – Viniciu Moroianu

Dinu Lipatti - Integrala creației pentru pian solo – Partea I :

"Din compozițiile micului Dinu" (1922)

Preludiu din Mica Suită (1944)

Nocturnă pe o temă moldovenească (1937)

Nocturna în fa diez minor, op.6 (1939)

Cadența la partea a doua a Concertului în Re major de Joseph Haydn (1944)

Sonata romantică (1937)

Fantezia op. 8 (1940)

 

 

Subiecte în articol: Dinu Lipatti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri