Jurnalul.ro Ştiri Externe Castelul din Gaziantep, vechi de secole, a fost grav avariat de cutremur

Castelul din Gaziantep, vechi de secole, a fost grav avariat de cutremur

de Redacția Jurnalul    |   

Castelul din Gaziantep, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din Turcia, a fost grav avariat după ce un cutremur puternic și replicile sale au zguduit luni dimineață regiunea.

Martorii spun că mai multe părți ale castelului s-au prăbușit, iar resturile s-au împrăștiat pe o șosea în urma cutremurului cu magnitudinea 7,8.

„Unele dintre bastioanele din părțile de est, sud și sud-est ale castelului istoric Gaziantep din districtul central Șahinbey au fost distruse de cutremur, iar resturile au fost împrăștiate pe șosea. Balustradele de fier din jurul castelului au fost împrăștiate pe trotuarele din jur. Zidul de sprijin de lângă castel s-a prăbușit, de asemenea. În unele bastioane, au fost observate fisuri mari", a relatat agenția de știri turcă de stat Anadolu preluată de CNN.

Cupola și zidul estic al moscheii istorice Șirvani, care se află lângă castel și despre care se spune că a fost construită în secolul al XVII-lea, s-au prăbușit parțial.

Potrivit istoricilor, clădirea impozantă a pornit de la un turn de veghe construit în perioada romană, în secolele II-IV d.Hr. Ulterior, construcția a fost extinsă devenind un castel.

La forma actuală, castelul a ajuns în perioada 527-565 d.Hr. în timpul împăratului bizantin Iustinian I.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: castelul gaziantep cutremur turcia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri