Jurnalul.ro Ştiri Politică Drulă: Să nu evităm elefantul din cameră, partidele care au creat criza trebuie acum să o rezolve

Drulă: Să nu evităm elefantul din cameră, partidele care au creat criza trebuie acum să o rezolve

de Redacția Jurnalul    |   

Deputatul USR Cătălin Drulă a criticat dur vechile guvernări, spunând în plenul Parlamentului că țara este într-o criză financiară gravă. El a abordat ironia situației: responsabilii de această criză sunt chemați acum să o repare.

În discursul susținut la votul de învestire a noului guvern, Drulă a acuzat că România a fost îndatorată „pe minciună și iluzie” și că problemele actuale nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul direct al unor decizii populiste și iresponsabile.

„Să nu evităm elefantul din cameră”, a spus liderul USR.

„O bună parte din partidele care au creat această situație sunt chemate acum să o rezolve. Poate fi o oportunitate — și o premieră după Revoluție — ca aceia care au stricat, să fie obligați să repare”, adaugă el.

Drulă a subliniat că alternativa la o guvernare responsabilă este „de negândit” și a avertizat că România se află în pragul colapsului financiar.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Cătălin Drulă guvern parlament usr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri