Drulă a scris joi într-o postare pe Facebook că singura soluţie pentru a pune în practică voinţa bucureştenilor este o lege separată, adoptată de Parlament, care să modifice permanent Codul fiscal şi Legea finanţelor publice locale.
"Îi atrag atenţia premierului Bolojan că nu stă în picioare propunerea pe care a făcut-o aseară pentru bugetul Bucureştiului. Nu se poate legifera pentru viitor, pentru anii 2027, 2028 ş.a.m.d., prin legea bugetului de stat pe 2026! Cineva l-a informat prost pe premier", este de părere fostul preşedinte al USR.
El reaminteşte că a iniţiat deja, în toamna anului 2025, un proiect de lege care să implementeze a referendumul local privind bugetul Bucureştiului. Proiectul adoptat tacit de Senat a ajuns la Camera Deputaţilor iar în două săptămâni ar putea fi adoptat de Parlament şi trimis la promulgare, adaugă deputatul.
"Îi cer domnului Bolojan să avem sprijinul PNL astfel încât legea să fie adoptată cât mai rapid. Şi încă ceva! Bucureştenii au votat la referendum ca atât impozitul pe venit colectat aici (~13-14 mld lei), cât şi taxele şi impozitele locale (~3-4 mld lei) să fie repartizate de Consiliul General (ca parte a unui buget unic). Declaraţia domnului Bolojan este ambiguă şi pare că se referă doar la taxele locale, lăsând grosul veniturilor să fie în continuare în pixul Guvernului, anual. Sper să clarifice aceste lucru şi să respecte ce s-a votat la referendum", transmite el.
Drulă menţionează că, potrivit referendumului local, majoritatea bucureştenilor au fost de acord ca "repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti".
Ilie Bolojan a declarat miercuri la B1TV că proiectul de buget pentru anul 2026 va avea o prevedere potrivit căreia, începând de anul viitor, "veniturile către primării vor fi împărţite de către Consiliul General al Capitalei".
"Acest buget va avea o prevedere prin care, începând de anul viitor, veniturile către primării vor fi împărţite de către Consiliul General al Capitalei. Anul acesta o astfel de prevedere este greu de pus în practică, pentru că suntem deja după două luni şi jumătate şi gândiţi-vă că deja repartiţia acestor impozite s-a făcut după regulile vechi. Deci, e foarte greu ca la mijlocul anului, de exemplu, să schimbi regulile în timpul jocului", a afimat premierul.
AGERPRES