"Cum ştim cu toţii, şi anul trecut şi anul acesta pompierii români au fost solicitaţi să intervină în Grecia, în Franţa, pentru stingerea incendiilor, salvarea de vieţi omeneşti, în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă. Au participat, de asemenea, alături de autorităţile din Republica Turcă, la intervenţii extreme, pline de risc după cutremurele din debutul acestui an", a declarat Predoiu.
El a menţionat că pompierii au salvat vieţi de români, dar şi vieţile cetăţenilor altor naţiuni, probând altruismul poporului român.
"Iată de ce pot să spun fără nicio ezitare că această profesie a devenit un etalon european ca standard de calitate şi nu numai, un etalon în lume. Iată de ce pot să spun că profesia de pompier este practicată în România de profesionişti de prim rang, de profesionişti care inspiră şi care învaţă şi pe alţii din alte părţi ale lumii să practice această meserie cu rezultat", a mai spus Predoiu.
Ministrul de Interne a adăugat că ceea ce pentru mulţi dintre noi - sacrificiul, riscul, provocările extreme - sunt evenimente senzaţionale, ieşite din comun, pentru pompierii salvatori înseamnă viaţa de zi cu zi, misiune cu misiune.
"Am avut recent ocazia să discut cu pompieri salvatori, la patul lor de îngrijire, după accidentul de la Crevedia şi am constatat, o dată în plus, umanismul lor, solidaritatea, dragostea pentru această profesie, hotărârea de a sta în prima linie, de a se întoarce, din nou, pentru a-şi practica meseria în slujba semenilor", a mai declarat ministrul, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.