Unii elevi nu beneficiază de mașinile cumpărate de Guvern pentru a-i ajuta să ajungă la școală, pentru că primăriile nu găsesc șoferi disponibili. Dacă se rezolvă problema conducătorilor auto, elevii sunt adesea înghesuiţi în mașinile școlii, pentru că nu sunt folosite toate microbuzele din dotare. Fie pentru că se face economie la combustibil, fie pentru că nu se repară mașinile sau chiar pentru că primarul sau șoferul le folosește în alte scopuri.
Plângerile în legătură cu abuzurile funcţionarilor care profită din plin de transportul dat gratis de la Guvern au început încă din primul an de la introducerea microbuzelor în transportul școlar din România. Dar situaţia nu se îmbunătăţește, iar viaţa copiilor este pusă în pericol în fiecare zi, prin încălcarea mai multor legi.
Transportatorii rutieri au încercat să negocieze cu ultimele trei guverne o soluţie care să elimine ilegalităţile, însă nu au avut un răspuns pozitiv până acum. „Am primit sesizări de la mai mulţi membri ai confederaţiei, cu privire la folosirea microbuzelor de școală pentru transportul altor persoane din localitate, chiar în afara localităţilor. Noi am propus, în mai multe rânduri, o soluţie pentru transportul copiilor, în mod legal, în condiţii bune, cu mașinile transportatorilor care au câștigat licitaţiile în fiecare localitate, dar nu am primit niciun răspuns pozitiv. Am vrut chiar să oferim transport gratuit pentru elevi sau reducere de 50% și tot nu am fost ascultaţi”, spune Vasile Ștefănescu, președintele Confederaţiei Operatorilor și Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Legislația se încalcă prin transportul mai multor persoane decât locurile pe scaune, pe drumuri naționale şi județene, prin concurență neloială şi prin folosirea ilegală a dotărilor instituțiilor de învățământ. Multe plângeri sunt legate de achiziții false, facturi umflate pentru reparații şi folosirea combustibilului de către angajații primăriilor care au în grijă microbuzele pentru elevi.