Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz teribil la Cluj! Un tânăr a dispărut cu motocicleta pe care a probat-o în vederea cumpărării

Caz teribil la Cluj! Un tânăr a dispărut cu motocicleta pe care a probat-o în vederea cumpărării

Doi tineri din judeţul Alba sunt cercetaţi pentru infracţiunea de abuz de încredere, după ce unul dintre ei a plecat cu o motocicletă pe care o proba în vederea cumpărării. 

"La data de 08.12.2017, în jurul orei 17:06, un bărbat de 24 ani, din comuna Ceanu Mare, jud. Cluj, a sesizat prin SNUAU 112, Secţia 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, că în jurul orei 16.30, persoane necunoscute s-au prezentat la locuinţa sa, având intenţia de a achiziţiona motocicleta scoasă la vânzare. Unul dintre aceştia a plecat cu aceasta în probă şi nu s-a mai întors, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ de 2.000 euro', se arată într-o informare transmisă, luni, de IPJ Cluj. 

Poliţiştii clujeni au reuşit să-i identifice pe autori. 

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au obţinut semnalmentele suspecţilor care s-au prezentat la domiciliul persoanei vătămate, aceştia fiind doi tineri cu vârsta cuprinsă între 20-24 ani, care se deplasau cu un autoturism care tracta o remorcă. Ulterior, cel care a plecat cu motocicleta în probă a fost identificat în persoana unui tânăr de 20 ani, din comuna Mihalţ, judeţul Alba. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere", se mai arată în informarea IPJ Cluj. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri