Unul dintre cei doi polițiști din Pitești, arestați preventiv în cazul bărbatului decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă, s-a pensionat, iar în cazul celuilalt au fost suspendate raporturile de serviciu, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
„În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul poliţistului, pentru unul dintre cei doi agenţi de poliţie s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive. (...) În conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360 din 2002, privind Statutul poliţistului, cel de-al doilea agent de poliţie a încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie", se precizează într-o informare transmisă de IPJ Argeş.
Tribunalul Argeș a dispus, luni, arestarea preventivă a celor doi agenți de poliție din Pitești reținuți pentru purtare abuzivă și lovituri cauzatoare de moarte în cazul bărbatului, în vârstă de 63 de ani, care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă de la Autogara Sud.
Cei doi au fost arestați preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia este executorie, dar nu este definitivă.