Jurnalul.ro Editoriale Cazul Smicală, tot mai dramatic

Cazul Smicală, tot mai dramatic

de Dan Constantin    |   

Informațiile despre cazul familiei Smicală devin tot mai dramatice.Un apel telefonic al Cameliei Smicală, mama celor doi copii minori ținuți ostatici de autoritățile din Finlanda, solicita cu disperare suportul public pentru Mihai și Maria, plasați acum în închisori de maximă siguranță și centre pentru bolnavi psihic. Doctorița Smicală se luptă de ani de zile să revină în țara natală împreună cu copiii ei, dar toate eforturile juridice și diplomatice s-au lovit ca de un zid de refuzul instituțiilor din Finlanda. Situația celor doi copii s-a degradat continuu după ce în 2015, ulterior divorțului de un soț violent, protecția socială din Tampere a decis internarea minorilor în centre de plasament separate, la mare distanță unele de altele, dar și de domiciliul mamei, manevră menită să îngreuneze contactul între cei trei. Cererii legale pentru audiere de către un judecător, depusă de Mihai la împlinirea vârstei de 12 ani, nu i s-a dat curs. Minorilor cu certificate de naștere românești, cu domiciliul în Piatra Neamț, la bunicii materni, le este ignorat dreptul la circulație liberă în interiorul Uniunii Europene. Mai mult, poliția din Tampere refuză să permită orice contact al mamei, duhovnicului și diplomaților români cu minorii, după ce aceștia, cuprinși de disperare după torturile psihice, au fugit din locurile de plasament unde erau supuși unor tratamente inumane, de „liniștire”. Solidaritatea comunității creștine din Finlanda cu familia Smicală sunt un suport moral; la fel și prezentarea în presa română a situației ar trebui să impulsioneze intervențiile statului român pentru rezolvarea cazului în conformitate cu legislația europeană privind drepturile copilului. Se pare însă că Ministerul de Externe, Ministerul Muncii, președintele României nu reușesc să-i susțină cu fermitate pe acești cetățeni români aflați în dificultate. Nu i-am auzit pe titularii acestor posturi să ia public o atitudine clară pentru minorii Smicală, despărțiți prin forță de mama lor și de țara natală unde vor să revină. Diplomații se ascund după interpretari care îi scutesc de acțiuni mai tranșante în relația cu Finlanda și neglijează abordarea cazului prin prisma interesului superior al copilului, prioritară în dreptul Uniunii Europene.Trebuie să subliniez că europarlamentarul Maria Grapini a întreprins mai multe demersuri în favoarea familiei medicului Cameliei Smicală decât toate autoritățile românești la un loc. A readus cazul în plenul Parlamentului European printr-o intervenție în 21 ianuarie 2020, după numeroase intervenții pe lângă comisari ai UE, europarlamentari finlandezi și premieri ai guvernului de la Helsinki. Maria Grapini așteaptă răspunsul la o cerere de întâlnire cu Sanna Marin, noul prim-ministru al Finlandei, pentru a-i solicita sprijinul pentru rezolvarea cazului Smicală. Grijulii nevoie mare cu drepturile și protecția diasporei, parlamentarii români, premierul Orban, președintele Iohannis ignoră, în fapt, dreptul la viață al unor români aflați într-o situație-limită, expusă public. De ce nu ar condiționa Klaus Iohannis vizita în Finlanda de tratarea favorabilă a cazului Smicală? Ar fi un test de implicare la nivel înalt într-o problemă concretă de sprijinire a unor cetățeni român

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri