În 2006, Curtea Constituţională a decis că temele de interes naţional asupra cărora preşedintele poate solicita organizarea unui referendum reprezintă competenţa exclusivă a şefului statului.
"Se deduce, fără echivoc, că art.90 din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui în determinarea problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia", se arată în decizia CCR 567 din 2006.