Jurnalul.ro Timp liber Hobby Ce ar trebui să facă cei mici în vacanţa de vară

Ce ar trebui să facă cei mici în vacanţa de vară

de Oana Portase    |   

De la generaţia cu cheia de gât, în care copiii aveau grijă singuri de ei şi toată vara explorau cartierele şi zonele rurale, s-a ajuns la o generaţie de copii supraîncărcaţi cu teme şi activităţi chiar şi în perioada vacanţei de vară. Mulţi părinţi îşi doresc ca cei mici să aibă diverse aptitudini aşa că le încarcă programul cu activităţi pe care copilul poate că nu vrea să le facă. Nu este nimic greşit să-i lăsăm pe cei mici să se plictisească în perioada verii şi să-şi dorească singuri să exploreze, spun specialiştii. Totodată, nu ar trebui nici să le dăm tot programul peste cap, pentru că apoi readaptarea la noul an şcolar va fi mult mai grea.

 

Copii înainte de a fi elevi

Ideal ar fi ca părinţii să înţeleagă că înainte de a fi elevi, cei mici sunt copii şi au nevoie să se joace, să se bucure de vară, de timpul lor liber, să se recreeze. Alegerea de a desfăşura activităţi peste vară este una foarte potrivită pentru că, în timpul anului şcolar, supraîncărcarea cu teme şi cu sarcini suplimentare îi împiedică să se bucure de activităţile extraşcolare, fie din lipsă de timp sau de disponibilitate fizică ori emoţională.

 

Lorena Diaconescu, psiholog

 

Chiar la începutul vacanţei, copilul are nevoie să se deconecteze şi să se bucure de timpul lui, de vară şi de opţiunile pe care le are, spun specialiştii. Nu este indicat să le ocupăm absolut tot timpul. Aceştia trebuie să facă anumite activităţi cu plăcere. Chiar şi timpul neplanificat are rostul său. Dacă se plictisesc, copiii vor explora singuri, îşi vor stimula creativitatea şi vor descoperi activităţi care le vor face plăcere. Nu este nimic rău în a-i lăsa în unele zile să se uite mai mult la desene animate sau anumite seriale. Nu trebuie să uităm nici de activităţile făcute în familie. Putem să gătim împreună, să mergem la teatru împreună, să ne jucăm.

 

PROGRAM DE VARĂ

- întrebaţi copiii ce activităţi vor să facă

- faceţi lucruri împreună în familie

- lăsaţi timp neplanificat, pentru ca cei mici să exploreze singuri

- cel mult o oră-două de teme pe zi, pe finalul vacanţei

- respectaţi un program ordonat de masă şi somn

 

Ce fel de activităţi ar trebui să facă cei mici

Înainte de a planifica activităţile de vară, ar trebui să-i întrebăm pe copii ce fel de lucruri preferă şi să-i ghidăm în acea direcţie astfel încât ei să nu le perceapă ca şi cum ar fi sarcini de lucru, ceva impus. Copiii trebuie să se bucure de jocurile preferate. De asemenea, activităţile trebuie alese şi în funcţie de personalitatea copiilor. „Există situaţia în care încă nu am aflat ce aptitudini sau pasiuni au copiii şi atunci ar trebui să îi consultăm, să vedem ce îi atrage şi să îi ghidăm spre a experimenta. Cel mai potrivit este să alegem un sport de echipă atunci când copilul este rebel şi nu prea ascultă, pentru că astfel învaţă să respecte reguli, se raporteaza diferit la cei din jur, îşi dezvoltă spiritul de echipă. Sporturile individuale, de exemplu înot, atletism, îi ajută să îşi dezvolte spiritul competitiv în sens pozitiv şi automotivaţia. De asemenea, putem alge judo sau arte marţiale unde copilul învaţă să îşi gestioneze emoţiile, autocontrolul reacţiilor şi adaptarea la situaţie.  Evident, beneficiile vor fi multiple: dezvoltare armonioasă, sănătate, optimizare şi chiar şansa de a lega noi prietenii. În cazul în care copilul este timid, ar fi bine să îl îndrumăm către atelierele de dezvoltare personală, ateliere de teatru. Orice alte activităţi care ar putea fi pe placul copiilor (cursuri de muzică, de pictură, modelaj) ar putea stimula creativitatea şi ar oferi o stare de bine pentru o perioadă destul de îndelungată", explică psihologul Lorena Diaconescu, pentru Jurnalul.

 

Nu le daţi peste cap programul

Este important să-i lăsăm pe cei mici să se recreeze în perioada verii, dar asta fără a le da programul peste cap. Specialiştii ne recomandă să respectăm un program ordonat de masă, de somn, de activităţi, atât pe parcursul anului şcolar cât şi pe timpul vacanţei. Copiii nu ar trebui să simtă că totul este întors pe dos ci că se înlocuiesc orele de şcoală şi de teme cu ore de timp liber şi cu activităţi plăcute. Nu este indicat nici să eliminăm total temele din programul copiilor. Specialiştii spun că cel mai bine ar fi ca, în apropierea anului şcolar, să introducem orele de rezolvare a temelor treptat, cel mult o oră sau două pe zi, în funcţie de vârsta copilului. Temele pentru vacanţă au rolul de a reaminti anumite lucruri de bază din anii precedenţi.

 

CALEIDOSCOP

 

 

Lanternă multifuncţională

Lanterna tradiţională se transformă acum în diverse corpuri de iluminat cu ajutorul accesoriilor. Poate fi o lampă de bicicletă, o lumină de veghe sau una ambientală.

 

Lightcube, becul inteligent

Becul inteligent poate fi controlat cu un simplu gest. Treci cu mâna prin faţa lui pentru a-l porni şi opri. Ca să ajustezi intensitatea, ţine mâna câteva secunde în faţa senzorului. LightCube va memora și reține intensitatea setată chiar dacă îl stingi.

 

 

Cablu de încărcare 3 în 1

Cablul smart poate încărca două dispozitive în acelaşi timp şi este retractabil. Cablul are un metru lungime. De asemenea este potrivit pentru sincronizare.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri