Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce ascunde senzația de foame continuă. Doctor Cezar: „Corpul vorbește cu noi, ne transmite niște mesaje”

Ce ascunde senzația de foame continuă. Doctor Cezar: „Corpul vorbește cu noi, ne transmite niște mesaje”

de Redacția Jurnalul    |   

Doctor Cezar a explicat motivul pentru care apare senzația de foame și ce se ascunde în spatele poftelor alimentare. 

”Corpul vorbește cu noi, ne spune, ne transmite niște mesaje, poftele reprezintă anumite nevoi.

De exemplu, pofta de acru poate însemna nevoia de vitamina C, sau nevoia de minerale, pentru că aciditatea ne ajută să absorbim mineralele din ceea ce mâncăm. Deci în stomac trebuie să avem un nivel de acid mai puternic ca să putem absorbi minerale.

De exemplu, după o beție, de ce a doua zi simțim nevoia să mâncăm varză murată, murături, sau o ciorbă de potroace? Pentru că ceea ce este acru conține vitamina C, dar murăturile conțin și vitaminele din grupul B.

Vitaminele din grupul B sunt implicate în producția de energie, iar dacă ne-am consumat energia cu o seară înainte, la o petrecere, și am consumat și dulciuri, și zaharuri, avem nevoie să ne reechilibrăm. Iar organismul ne spune lucrul acesta”, spune medicul.

”Aceste pofte, foamea, este mai mult o foame de nutrienti, nu de calorii. Atunci când avem o foame deosebită, și totuși avem pe noi niște grăsime, kilograme în plus, noi avem deja calorii. Deci noi nu avem nevoie de calorii, de energie, ci foamea este de mineralele care ne lipsesc, necesare enzimelor, acelor lucrători ai celulelor noastre responsabili ca acest corp să funcționeze bine. Și atunci mineralele ne lipsesc, enzimele nu funcționează bine, corpul primește aceste semnale, și noi mâncăm.

Dar ce mâncam? Bineînțeles că o alimentație săracă în minerale, mai ales acum cu agricultura intensivă solurile sunt secătuite, ierbicidate... Planta ca să extragă din sol minerale are nevoie de microbiomul solului. Dar dacă noi i-am dat deja cu toate pesticidele, planta este săracă, chiar dacă solul ar fi avut. Și ceea ce conține solul contează, dar și viețuitoarele din acel sol, fungi, bacterii, toate aceste microorganisme, ele sunt dezechilibrate în solurile utilizate intensiv”, a mai spus doctor Cezar în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN

Subiecte în articol: pofta acru doctor cezar senzatie foame
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri