Jurnalul.ro Timp liber Ce așteptări are Cheloo de la concurenții din viitorul sezon ”iUmor”

Ce așteptări are Cheloo de la concurenții din viitorul sezon ”iUmor”

Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume, iar Cheloo a dezvăluit ce calităi ar trebui să aibă, din punctul lui de vedere, concurenii din următorul sezon.

Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurai ”iUmor” în faa cărora sute de umoriti din toate ările lumii i-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizaie. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro.

Concurenii care speră să obină voturile jurailor au deja o reacie din partea lui Cheloo, care a dezvăluit ce i-ar plăcea să vadă la un viitor concurent ”iUmor”. Mai exact, ar fi vorba despre ceva ce posibilii candidai nu ar trebui să facă.

”Mi-a dori ca pentru sezonul următor

Telespectatorii pot urmări o nouă ediie din acest sezon al emisiunii ”iUmor” duminica aceasta, de la ora 20.45, pe Antena 1.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri