Jurnalul.ro Cultură Carte Ce au în comun Andreea Raicu, Mirela Retegan și Horia Tecău

Ce au în comun Andreea Raicu, Mirela Retegan și Horia Tecău

de Maria Coman     |   

Pandemia ne-a schimbat relațiile, prioritățile și întreaga viață, chiar dacă suntem conștienți de asta sau nu. Mirela Retegan a scris o carte despre asta, în care povestește ce a învățat din experiențele trăite în timpul pandemiei. O știm cu toții pe Mirela Retegan, femeie, iubită, părinte, copil, bloggeriță, antreprenoare - toate deodată sau, uneori, câte una pe rând. Însă mai important decât orice, este om. Un om care își parcurge drumul vieții cu fruntea sus, ținând piept durerilor și necazurilor, desfătându-se cu bucuriile pe care i le oferă fiecare zi și pe care le împărtășește acum cu noi toți. Așadar, ne vom regăsi cu toții, într-o mai mică sau mai mare măsură, în gândurile și emoțiile despre care ne vorbește Mirela Retegan. Și mergând pe calea descoperirii de sine, vom găsi împreună puterea de a trăi pe deplin tot ceea ce ne rezervă viața - astăzi, aici și acum.  

Am scris asta cu gândul că poate ești și tu în situația mea... Poate ești și tu dintre cei care își trăiesc visul și nici nu ți-ai dat seama. Poate te-ai lăsat și tu, ca mine, intoxicat de tot felul de factori externi, care nu îți pot pătrunde visul și nu îl pot înțelege. Privește bine, privește în tine! Acolo este răspunsul, spune Mirela Retegan

Descoperă-te este cartea scrisă de Andreea Raicu, în care vorbește despre faptul că împlinirea nu stă în relația cu cântarul, frumusețea autentică nu își dă întâlnire cu bisturiul, iar micile lucruri pe care oamenii le consideră defecte fizice au mai mult farmec decât perfecțiunea construită ca un castel din farduri, fond de ten și pudră. Este mărturisirea uneia dintre cele mai stilate femei din România, care a dat lupta încrâncenată pentru imaginea fără cusur de pe ecrane și din revistele glossy pe bucuria neprețuită de a fi ea însăși, în echilibru cu propriul corp și spirit. Ia-o de mână pe Andreea Raicu așa cum ai face cu o prietenă dragă și răspunde chemării ei de a savura cu nesaț călătoria către ceea ce vrei să devii, 

cu mult mai de preț decât goana cea de toate zilele spre închipuita fericire. Andreea Raicu se descoperă. Și îți descoperă ce au învățat-o cei peste 20 de ani de strălucire în luminile rampei, cu urcușuri și coborâșuri, cu reușite și derapaje, dar mai ales cu prețul plătit de dragul unei frumuseți care nu, nu i-a adus fericirea. Dezbrăcată de haina celebrității, Andreea are curajul să afirme răspicat că, până la urmă, perfecțiunea este chiar plicticoasă. În locul ei, îți propune o carte ca o hartă. Dacă îi parcurgi traseele, vei afla cum să ai grijă de tine atât trupește, cât și sufletește. Alimentație sănătoasă și sport? Poftește! Diete? Le-a încercat pe toate! Terapii complementare și suplimente alimentare? N-ai cum să nu găsești ceva pe gustul tău! Cartea este o experiență împărtășită și un jurnal sincer, care îți va dezvălui că frânturile de frumusețe din fiecare dintre noi se ivesc atunci când găsim puterea de a trăi prezentul în mod conștient, de a fi în echilibru cu noi înșine și de a mulțumi pentru fiecare zi. Dar ca să înveți să-ți iubești prietenul cel mai bun, pe acela care te privește din oglindă, mai întâi... descoperă-te!

Povestea lui Didi este povestea Dianei Bulimar, una dintre cele mai strălucite gimnaste ale lotului național din ultimii zece ani. Povestea ei a început la clubul de gimnastică din Timișoara, pe vremea când era o ștrengăriță de nici 4 ani, cu picioarele ca niște bețe, veșnic pline de julituri. Jocul serios în care a intrat atunci i‑a devenit destin și a purtat‑o peste mări și țări, la concursuri și campionate europene și mondiale, iar în 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra. La vârsta la care alte fetițe visează vitrine cu prăjituri și case de păpuși, Didi se antrena câte opt ore pe zi și reprezenta tricolorul pe alte continente. Dar asta n‑a împiedicat‑o să rămână jucăușă, vioaie și încrezătoare în steaua ei. Sportul a învățat‑o să câștige și să piardă în egală măsură, iar astăzi își dorește să îl inspire pe fiecare copil care o admiră să trezească la viață campionul din el

Viața în ritm de tenis e cartea care ne vorbește despre Horia Tecău, care își trăiește pasiunea pentru sport, încercând mereu să își îndeplinească visurile. Crește, evoluează, pentru că asta își dorește cel mai mult, tratându-i totodată pe cei din jurul său cu mult respect. Succesul nu l-a schimbat, pentru că este conștient că nu succesul l-a făcut ceea ce este azi. Credința, efortul, educația pe care a primit-o în sport, precum și educația primită în familie reprezintă pilonii care l-au ajutat să se dezvolte într-un mod sănătos. În „Viața în ritm de tenis”, cei mici vor afla cum primul sport practicat de Horia a fost, de fapt, înotul, cum a descoperit tenisul și a câștigat primul campionat național, cine au fost antrenorii lui,, cum a fost experiența primului turneu de grand slam ori cea a Wimbledon-ului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri