În Belgia, banca centrală a fost înființată în 1850, ca un monopol asupra producției de monedă, iar capitalul ei era controlat de băncile private. Însă în 1948, statul belgian a efectuat o majorare de capital și, de atunci, controlează jumătate din acțiunile băncii, după ceea ce s-ar putea numi o „preluare ostilă”.
Pentru că tot am adus în discuție Banca Belgiei, merită de amintit că Banca Națională a României a avut-o ca sursă de inspirație, în 1880, când a luat ființă, inclusiv prin faptul că era listată la bursă.
BNR era o societate anonimă cu un capital social de 30 de milioane de lei, eminamente românesc, și avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător.
Statul deținea o treime din capital, iar restul acțiunilor se aflau în posesia particularilor. Pentru a limita însă puterea de decizie a marilor acționari, în primul rând a statului, indiferent de numărul acțiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal și zece voturi ca mandatar. De la 30% cota de capital deținută de stat, în 1880, anul înființării, aceasta s-a redus la doar 10%, în 1925, când capitalul social s-a mărit la 100 de milioane de lei împărțit în 200.000 de acțiuni nominative de câte 500 de lei. În 1929, capitalul a crescut la 600 milioane, prin includerea în acesta a 500 de milioane din rezerve. Valoarea celor 200.000 de acțiuni de 500 de lei s-a mărit la 3.000 de lei. Victor Axenciuc notează că BNR oferea dividende mari, ceea ce urca la de zeci de ori preţul unei acţiuni negociate la Bursa de Efecte, Acţiuni şi Schimb din Bucureşti.
Da, numai că Banca Națională a României a fost etatizată la 20 decembrie 1946, în timp ce Banca Belgiei - modelul după care a fost creată BNR - continuă să aibă acțiunile cotate la Bursă.
Dar tot răul spre bine. Acţiunile Banque Nationale de Belgique se plasează pe trend descendent, au scăzut în doi ani de la 3.000 la 1.800 de euro, reducându-se temporar chiar la 1.600.