Retragerile de bani de la bancomatele din străinătate sunt taxate mai mult decât în ţară. Trebuie să ştim că vom plăti două tipuri de comisioane, de conversie valutară, respectiv de retragere numerar. În schimb, plata cu cardul la comercianţi nu este taxată suplimentar, singurul cost este cel de conversie valutară, care se face la un curs apropiat de cel al BNR, plus maximum 2%.
Bancomatele reprezintă cea mai bună soluţie pentru a obţine direct cash în moneda ţării în care călătorim. Deşi băncile percep o sumă minimă, fixă, la fiecare tranzacţie, metoda este mai convenabilă decât schimbarea banilor la casele valutare. Cu condiţia ca, atunci când mergem la bancomat, să retragem sume mai mari, în loc să luăm în mod repetat sume mici. De exemplu, cine vrea să retragă 100 de euro de la un bancomat din străinătate va plăti între 4,5869 lei şi 16,88 lei, în funcţie de banca care i-a emis cardul. Există şi o excepţie - ING - care taxează cu 0% retragerile de la bancomatele din străinătate cu condiţia ca pe cardul de pe care se scot banii să fi intrat lunar minimum 700 de lei, consecutiv, în ultimele trei luni. Există şi comisioane mult mai mici, similare cu cele din România, în cazul unor bănci precum BCR, UniCredit, Alpha Bank, dacă sunt utilizate bancomatele unei bănci care face parte din acelaşi grup bancar cu banca emitentă din România.
Cât plătim dacă retragem 100 de euro (4,5869 lei la cursul BNR)
Banca Comision retragere Suma plătită (lei)
BRD 1,5% plus 10 lei 16,88
BCR 1% plus 6 lei 10,59
BT 1% plus 1,5 lei 6,089
Raiffeisen 1% plus 2,5 euro se percepe în lei 16
UniCredit 1,5% plus 7 lei 13,88
ING 0 dacă este cardul de salarii şi 18 lei în altă situaţie 18
Piraeuss Bank 1% plus 5,5 lei 10
Alpha Bank 1% minimum 4 euro 4,5869
Schimburile de bani la casele de schimb
Schimbarea banilor la casele de schimb, realizată în țară sau la destinație, nu este recomandată pentru că are costuri chiar şi peste 10%. Mai ales pentru românii care merg în Turcia, Bulgaria, Marea Britanie sau orice altă ţară care nu are euro ca monedă naţională. În aceste situaţii trebuie realizate două schimburi valutare, primul din lei în euro sau dolari şi ultimul din aceste valute în moneda ţării respective. Schimbarea banilor la casele valutare din aeroporturi este cea mai costisitoare variantă. Acestea practică cele mai mari comisioane.
Comision de conversie valutară
Majoritatea cardurilor de salarii din România sunt emise în lei, astfel că atunci când scoatem bani de la ATM-urile din străinătate sau când facem cumpărături în valută, banca ne schimbă automat sumele de pe card în moneda din ţara respectivă. Pentru această operaţiune, se percepe un comision. Conversia valutară se efectuează imediat, la cursul organizaţiilor de carduri Visa sau MasterCard, apropiat de cel al BNR şi cu un comision în jur de 2% perceput de banca emitentă a cardului. Acest comision poate fi evitat dacă avem un card emis în moneda locală, în cazul ţărilor din UE, în euro.