Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ce echipe merg în cupele europene dacă cele mai importante șase campionate ale Europei sunt oprite

Ce echipe merg în cupele europene dacă cele mai importante șase campionate ale Europei sunt oprite

UEFA a recomandat preşedinţilor federaţiilor naţionale să găsească cele mai bune variante pentru reluarea competiţiilor sportive. Premierul Olandei, Mark Rutte, a anunţat că interzice evenimentele sportive până la 1 septembrie. Bundesliga ar putea deveni primul campionat care se reia, după pandemie.

Fotbalul s-ar putea juca din nou în Europa, în cazul în care autorităţile guvernamentale vor autoriza reluarea competiţiilor sportive. UEFA a recomandat celor 55 de preşedinţi ai federaţiilor să găsească cele mai bune variante pentru reînceperea campionatelor şi cupelor, însă ultimul cuvânt pentru fiecare ţară în parte îl vor avea autorităţile.

Eredivisie, campionatul din Olanda, este pus sub semnul întrebării, după ce premierul Mark Rutte a interzis desfăşurarea evenimentelor sportive până pe 1 septembrie.

În cazul în care şi cele mai importante şase campionate ale Europei nu se vor mai juca, următoarele echipe vor merge în Liga Campionilor şi Europa League în sezonul 2020-2021:

Italia:
- Liga Campionilor: Juventus, Lazio, Inter Milano, Atalanta
- Europa League: AS Roma, Napoli, Milan

Anglia:
- Liga Campionilor: Liverpool, Leicester, Chelsea, Manchester United
- Europa League: Sheffield United, Wolverhampton, Arsenal

Spania:
- Liga Campionilor: FC Barcelona, Real Madrid, Sevilla, Real Sociedad
- Europa League: Getafe, Atletico Madrid, Valencia

Germania:
- Liga Campionilor: Bayern Munchen, Borussia Dortmund, RB Leipzig, Borussia Monchengladbach
- Europa League: Leverkusen, Schalke 04, Wolsburg

Franţa:
- Liga Campionilor: PSG, Olympique Marseille

Portugalia:
- Liga Campionilor: Porto

Mediafax

Subiecte în articol: cupa campionat uefa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri