x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Discriminare? Femeile câștigă anual, în UE, cu aproape 3.900 de euro mai puțin decât bărbații

Discriminare? Femeile câștigă anual, în UE, cu aproape 3.900 de euro mai puțin decât bărbații

de Redacția Jurnalul    |    23 Iul 2026   •   10:45
Discriminare? Femeile câștigă anual, în UE, cu aproape 3.900 de euro mai puțin decât bărbații
Hepta/Femeile câștigă în UE, în medie, cu aproape 3.900 de euro mai puțin decât bărbații

Femeile din Uniunea Europeană câștigă, în medie, cu aproape 3.900 de euro mai puțin pe an decât bărbații. Sindicatele europene cer statelor membre să aplice rapid Directiva privind transparența salarială pentru a reduce diferențele de remunerare.

Femeile care lucrează în Uniunea Europeană câștigă, în medie, cu aproape 3.900 de euro mai puțin pe an decât bărbații, iar la nivelul întregului bloc comunitar pierderile ajung la peste 358 de miliarde de euro anual, potrivit Euronews.

Datele au fost prezentate de Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), pe baza statisticilor Eurostat, în contextul în care mai multe state membre nu au respectat termenul limită pentru transpunerea Directivei UE privind transparența salarială.

Potrivit Eurostat, câștigul orar brut al femeilor este, în medie, cu 11,1% mai mic decât cel al bărbaților. Cu alte cuvinte, pentru fiecare 100 de euro câștigați de un bărbat, o femeie primește în medie doar 88,9 euro.

Diferența devine și mai evidentă la nivel anual. Estimările CES arată că fiecare femeie angajată din Uniunea Europeană pierde aproape 3.900 de euro pe an din cauza decalajului salarial. În total, cele aproximativ 92,5 milioane de femei care lucrează în UE au parte de pierderi de peste 358 de miliarde de euro anual.

Secretarul general al CES, Esther Lynch, spune că implementarea măsurilor privind transparența salarială ar presupune costuri reduse pentru companii. De vină este, de fapt, lipsa de acțiune a guvernelor.

„Costul măsurilor de transparență salarială este mic pentru companii, dar această analiză arată că inacțiunea guvernelor naționale va costa lucrătoarele miliarde de dolari în salarii pierdute”, a declarat Esther Lynch.

Directiva europeană privind transparența salarială se aplică firmelor cu cel puțin 100 de angajați, ceea ce înseamnă că estimările includ aproximativ 43 de milioane de femei care lucrează în astfel de companii.

La nivel european, Luxemburg este singurul stat în care femeile sunt plătite, în medie, mai bine decât bărbații, cu un avantaj anual estimat la aproximativ 474 de euro.

O femeie angajată pierde, în medie, peste 5.000 de euro pe an în Finlanda (7.592 de euro), Austria (6.854 de euro), Germania (6.049 de euro) și Suedia (5.116 euro), conform datelor din 2025.

Pierderea anuală este, de asemenea, peste media Uniunii Europene (3.881 de euro) în Estonia (4.967 de euro), Franța (4.536 de euro), Cehia (4.499 de euro) și Irlanda (4.129 de euro), toate peste nivelul de 4.000 de euro.

Pierderile estimate sunt de 3.684 de euro în Olanda, 3.487 de euro în Slovacia, 3.405 de euro în Cipru, 3.181 de euro în Ungaria, 2.856 de euro în Letonia, 2.591 de euro în Grecia, 2.404 de euro în Lituania, 2.245 de euro în Slovenia și 2.005 de euro în Spania.

Cele mai mici decalaje salariale sunt înregistrate în Belgia, unde diferența este de doar 322 de euro pe an. România și Polonia se află, de asemenea, sub pragul de 1.000 de euro anual, iar dintre cele patru mari economii ale Uniunii, Italia înregistrează cel mai mic decalaj, de aproximativ 1.557 de euro.

Directiva UE privind transparența salarială vrea să reducă diferențele de remunerare dintre femei și bărbați prin implementarea unor reguli privind salariile și obligații suplimentare pentru angajatori.

Statele membre aveau termen până la 7 iunie 2026 pentru a introduce prevederile în legislația națională, însă majoritatea nu au respectat această obligație.

„Acest lucru este complet inacceptabil, având în vedere că femeile au suferit deja decenii de discriminare salarială. Timpul a expirat pentru cultura secretului, care a permis consiliilor de administrație dominate de bărbați să scape nepedepsite cu discriminarea salarială atât de mult timp”, a declarat liderul CES, Esther Lynch.

Confederația estimează că o reducere cu doar 10% a diferenței salariale ar aduce un câștig mediu de aproximativ 672 de euro pe an pentru fiecare femeie angajată din Uniunea Europeană.

Cele mai mari beneficii ar fi în Franța, unde veniturile femeilor ar crește cu aproximativ 1.069 de euro anual, urmată de Irlanda, cu 1.033 de euro. Creșteri importante sunt estimate și în Finlanda, Germania, Italia și Danemarca, în timp ce în Polonia impactul ar fi cel mai redus, de aproximativ 221 de euro pe an, fiindcă diferența salarială este deja mai mică.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ue femei castig