Mâncarea devine astfel prea sărată ori prea picantă dar nu trebuie să o arunci, doar să folosești un truc foarte simplu pentru a-i da gustul potrivit.
Modul cel mai eficient este să folosești un cartof. Datorită texturii sale și a faptului că are amidon, cartoful este util la absorbția excesului de condimente.
În acest fel, te va ajuta să potrivești mâncarea așa cum îți dorești. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să tai un cartof în bucăți sau cuburi mici. Cu cât sunt mai mici, cu atât condimentele vor fi absorbite mai eficient.
Bucățile de cartof se adaugă apoi în mâncarea prea sărată sau prea picantă. Trebuie să le amesteci bine în sos sau în felul de mâncare pe care vrei să-l salvezi.
Cartoful trebuie lăsat să fiarbă împreună cu mâncarea timp de circa 10-15 minute. Îl poți lăsa până simți că mâncarea nu mai este atât de condimentată, notează click.ro., citat de ring.ro. După ce gustul devine potrivit, poți scoate bucățile de cartof.
Poți ține cont de propriile preferințe atunci când încerci să ajustezi cantitatea de cartofi, precum și de cât de picant sau de sărat vrei să fie preparatul.