Să începem cu numele fanariotului! „Este un nume grecesc, cunoscut mai cu seamă prin domnitorul Nicolae Mavrogheni (1735-1790). A ctitorit la București biserica de lângă Muzeul Țăranului Român de astăzi. Va rămâne în istoria capitalei României prin excentricitatea sa de a polei cu aur coarnele cerbilor trăsurii domnești. În tălmăcire, Mavrogheni înseamnă Barbă Neagră”, ne-a lămurit etnologul Gheorghiță Ciocioi. Și dacă tot am pomenit de culoarea neagră, să zăbovim atât cât e nevoie și la numele Carabașu: „Este întâlnit și sub forma Carabaș. Atât în Balcani, cât și la nord de Dunăre. Carabaș este un cuvânt compus turcesc («karabaș»), care se tălmăcește prin cap («baș») negru («kar/a»)”.
Carabaș - cap negru de preot
Tot aici: „La noi, termenul este întrebuințat mai cu seamă pentru oile cu capul (botul) și picioarele de culoare neagră și lână albă pe întreg corpul. Calul, câinele, pescărușul etc. ce au capul negru și restul corpului alb poartă același nume. Piperul negru este numit și el, ca plantă, în Turcia, «karabaș». Numele de «carabaș» mai este dat de către turci ieromonahilor și preoților ortodocși ce purtau în trecut un potcap mare negru (uneori cu un văl în partea din spate). Burlacii erau numiți și ei «karabașim»”.
De la poreclă, la nume de familie
În aceeași albie: „Adesea, în Imperiul turcesc, după 1830, unii preoți ortodocși (greci, aromâni, bulgari) au fost înregistrați cu acest nume în actele oficiale. Asemenea și cei ce purtau în chip vădit supranumele/porecla de «karabașim» (fiind «flăcăi»/burlaci). Numele de Carabaș a fost dat de turci și românilor din Dobrogea - unii păstori ardeleni veniți cu turmele în acest ținut fiind înregistrați de osmanlâi chiar ca... Șeytān/Șeitan (satana, diavol, în turcă)”.
La pescuit de murgoi cu târbocul
Altă provocare: „târboc”. „Este o unealtă de pescuit, folosită mai ales primăvara, pe râurile mici de deal și câmpie, atunci când apa este încă rece, peștele fiind tăinuit «la nămol». Pentru noaptea de Paști - când «e bine» să mănânci câteva «sorețe», «roșioare», ori un «murgoi» prăjiți, după terminarea slujbei, pentru a fi «iute ca peștele» -, acesta, netrăgând încă la undiță, e prins cu târbocul. Având o coadă de lemn (putea fi folosit și fără un astfel de «suport») și o plasă (burduf «ciuruit», pânză de sac) în forma unui mic coș la capătul ei, cu târbocul se «scormonea» prin apă și nămol, pe sub maluri și sălcii - uneori unealta de pescuit fiind lăsată, cu momeală, pentru o perioadă mai lungă de timp, în astfel de locuri.
Din anii ’50 ai secolului trecut, târbocul va cunoaște unele transformări, fiind lucrat dintr-o sită solidă de metal, de forma unei jumătăți de cutie (aproximativ 40 cm lungime, 25 grosime, 30 lățime), cu o latură deschisă, doar coada acestuia rămânând din lemn”.
O expresie cu etimologie „necunoscută”
De unde și-a căpătat numele? „Provine din limba bulgară, fiind vorba de «contaminarea»/împletirea a doi termeni: «tărbuh» - burtă, pântece și «torba» (un fel de geantă, în care se pot pune felurite lucruri). Cu un astfel de «pântece»/«burtoi»/«burduf» încăpător - tărbok/târboc - s-a pescuit până spre zilele noastre. Poate că și astăzi se mai încumetă unii pescari să-l folosească...”. În completare, altă conotație: „«A lua pe cineva în tărbocă (tarbocă, tărbacă)», expresie trecută ca având etimologie necunoscută în dicționarele noastre (cu înțelesul de a-ți bate joc de cineva, a certa, a înfrunta nepermis și a tulbura pe un om), își are originea în acest mod de a prinde pește: răscolind, «scormonind», tulburând «apele» după bunul tău plac («ridicând»/luând în «tărbocă»)”.
Ulak ili, prima atestare a Țării Românilor într-o cronică turcică
Cea dintâi atestare a „Țării Românilor” („Ulak ili”) - într-o cronică turcică numită „Oguzname”: „Încheiată la 1035, această lucrare vorbește despre prima bătălie purtată între cumani și români în jurul anului 840. Dar și de râul Nistru, numit în cronică «Ulak suwî» («Apa românilor»). Cu mult înainte, așadar, ca turcicii cumani să stăpânească ținuturile noastre. Nici vorbă de bulgari (necreștinați, turcici) la nord de Dunăre în perioada dată. Basarabii au însemnat, practic, odată cu slăbirea puterii cumane și mongole, dar și a unor tulburări din regatul maghiar, revenirea la domniile autohtone”, a apreciat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Nume cu înțeles uitat
Orlea
„Nume al unor cunoscute localități din Ardeal și Oltenia. Purtat și de vârfuri muntoase, văi, ape etc., Orlea, Orlești, Orlița sunt doar câteva din variantele acestuia. Orlea, Orlescu sunt nume de familie. Provenit din vechea slavă: «orel» - vultur. Or’lea/or’la - «al/a vulturului», dar și «precum vulturul» (vulturea/vulturescu)”.
Ormeneanu
„Cunoscut la noi, de asemenea (după cum lesne se poate constata), ca Ormenean, Ormangi. La origine, este un nume turcesc, ce desemna «meseria» de paznic al unei păduri, pădurar («ormancı» - a se citi «ormangi»). Des folosit pentru «pădurar» în Balcani în trecut, unde va deveni nume de familie (inclusiv în Timoc): Ormangiev, Ormeanov etc. Românizat (după modelul «teleormănean»): Ormenean/u”.
(Hanul) Solacolu
„Situat pe Calea Moșilor, hanul Solacolu va intra în aceste zile în restaurare. Bombardat de americani în ultimul război, aici vor locui, după 1950, mai cu seamă familii sărace de rromi. Cu toate că în acest imobil (inițial o fabrică de macaroane) s-au scris file importante din istoria țării vecine de la sud de Dunăre, el va cădea pradă uitării amar de ani, oamenii de cultură bulgari pomenindu-l arareori. A fost, printre altele, locul de întâlnire a unor mari personalități legate de eliberarea Bulgariei de sub otomani. Amintim doar de Hristo Botev și Liuben Karavelov”.
Fiii lui Solak
În completare: „Celebrul han a fost construit în 1859 de doi «oameni de afaceri» bulgari, originari din Sviștov (oraș situat în dreptul Zimnicei), ce purtau un nume turcesc: frații Solakoğlu - «fiii lui Solak». Solak, în limba turcă, se tălmăcește prin «stângaciu». «Stângacii» chiar «și-au intrat în mână» la București, ajungând printre cei mai bogați întreprinzători ai urbei de pe Dâmbovița”.
Macovei
„Cunoscut, de asemenea, ca Macavei. Ajuns, astăzi, nume de familie (și sub forma Macovescu). Ca nume de botez, era dat celor născuți de «ziua Macabeilor», prăznuită în calendarul ortodox pe 1 august. O dată cu nu puține semnificații populare: cap de post, Ziua Crucii de vară, Macoveiul ursului (din această zi ursul nu mai intră în râu, apele se răcesc), Macoveiul stupilor (se taie fagurii). De Macovei, «se învârte frunza-n tei», coboară turmele de pe munți etc. Numele de Macabeu («maqqaba», în aramaică) se tălmăcește prin «ciocan», având semnificația întâlnită la prorocul Ieremia («Ciocan Îmi eşti tu şi armă de război. Cu tine am lovit popoare şi cu tine am stricat regate» - 51, 20), cu referire la revolta și izbânzile Macabeilor, rezistența lor, restaurarea iudaismului în Israel etc.”.
„Nicolae Mavrogheni va rămâne în istoria capitalei României prin excentricitatea sa de a polei cu aur coarnele cerbilor trăsurii domnești. În tălmăcire, Mavrogheni înseamnă Barbă Neagră”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele de «carabaș» mai este dat de către turci ieromonahilor și preoților ortodocși ce purtau în trecut un potcap mare negru (uneori cu un văl în partea din spate). Burlacii erau numiți și ei «karabașim»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Pentru noaptea de Paști - când «e bine» să mănânci câteva «sorețe», «roșioare», ori un «murgoi» prăjiți, după terminarea slujbei, pentru a fi «iute ca peștele» -, acesta, netrăgând încă la undiță, e prins cu târbocul”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Încheiată la 1035, această lucrare vorbește despre prima bătălie purtată între cumani și români în jurul anului 840. Dar și de râul Nistru, numit în cronică «Ulak suwî» («Apa românilor»)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Situat pe Calea Moșilor, hanul Solacolu va intra în aceste zile în restaurare. Bombardat de americani în ultimul război, aici vor locui, după 1950, mai cu seamă familii sărace de rromi”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Explicații foto:
1. Nicolae Mavrogheni, în trăsura sa trasă de cerbi
2. Fanariotul Nicolae Mavrogheni a fost domnul Țării Românești vreme de patru ani (1786-1790)
4., 5. și 6. Hanul Solacolu din București urmează să fie restaurat (fotografii: b365.ro)