Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce le cere presedintele turc Recep Erdogan susţinătorilor săi

Ce le cere presedintele turc Recep Erdogan susţinătorilor săi

'Vom continua să eliminăm acest virus din toate instituţiile Statului (...) Din păcate, acest virus, precum un cancer, s-a răspândit în întregul Stat', a spus Erdogan în faţa mulţimii la o ceremonie funerară în memoria victimelor puciului, desfăşurată la moscheea Fatih din Istanbul.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a promis că va continua să cureţe din toate instituţiile 'virusul' responsabil pentru tentativa de lovitura de stat de vineri seară şi le-a cerut susţinătorilor săi să rămână în continuare în stradă toată săptămâna următoare pentru că pericolul nu a trecut complet, transmit agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

El a subliniat în discursul său că lovitura de stat a fost zădărnicită de voinţa populaţiei, care a ieşit pe străzi pentru a se opune acestei încercări a unei facţiuni din armată de a prelua puterea, şi le-a cerut susţinătorilor săi să rămână în continuare în pieţe.

'Aceasta nu este o operaţiune de 12 ore. Săptămâna care vine este foarte importantă. Nu abandonaţi pieţele, nu vă relaxaţi', a insistat Erdogan în faţa susţinătorilor săi.

Pe de altă parte, şeful statului turc l-a acuzat din nou pe clericul musulman Fethullah Gulen că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat şi a susţinut că numeroşi membri ai grupării Gulen s-au infiltrat în forţele armate.

Erdogan a anunţat la această ceremonie funerară că guvernul turc va solicita oficial Statelor Unite şi unor ţări vest-europene extrădarea susţinătorilor mişcării conduse de Fethullah Gulen, acesta din urmă trăind autoexilat în SUA.

La rândul său, premierul Binali Yildirim a declarat că, deşi autorităţile deţin acum controlul deplin, acţiunile împotriva puciştilor nu s-au încheiat şi a anunţat că se va desfăşura rapid o 'operaţiune de curăţare'. Anterior, ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag, a declarat că au fost arestate circa 6.000 de persoane, cu precizarea că numărul va creşte.

O facţiune din armata turcă a încercat să preia puterea prin forţă în noaptea de vineri spre sâmbătă. Unităţi din cadrul acestei facţiuni au blocat cu tancurile la Istanbul podurile peste Bosfor şi aeroportul Ataturk. Apoi au fost bombardate - inclusiv cu aviaţia - clădiri oficiale, printre care şi sediul parlamentului, preşedintele Erdogan afirmând că şi reşedinţa din vestul ţării unde se afla în vacanţă în acel moment a fost bombardată.

După ce cu ajutorul unei aplicaţii de mobil a lansat prin intermediul televiziunilor care încă nu fuseseră ocupate de pucişti un apel către populaţie să iasă în stradă, Erdogan a revenit la Istanbul, unde a fost întâmpinat de susţinătorii săi pe aeroportul Ataturk, vehiculele militare aduse acolo de pucişti retrăgându-se odată ce au apărut manifestanţii pro-Erdogan.

Cu sprijinul populaţiei care i-a ascultat îndemnul şi a ocupat pieţele, Erdogan a preluat treptat controlul, dar confruntările ce au durat toată noaptea la Ankara şi Istanbul între trupele fidele guvernului şi pucişti s-au soldat cu 285 de morţi, inclusiv numeroşi civili. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri