Până la finalul acestui an și în 2020, fermierii mai pot depune proiecte, la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), pe axele deschise până la finalul perioadei de finanțare 2014-2020. rata de absorbție a fondurilor europene pentru agricultură se apropie de 100%, dar vor mai fi câteva posibilități de finanțare, după ultimele evaluări și rectificări.
În perioada ianuarie 2017 – octombrie 2019, AFIR a primit 42.304 cereri de finanțare, în valoare de aproximativ 6,05 miliarde de euro, din care a selectat, până în prezent, 31.218 proiecte, în valoare de peste 3,9 miliarde de euro. În aceeași perioadă, AFIR a încheiat 30.759 de contracte de finanțare, în valoare de 3,6 miliarde de euro, și a efectuat plăți de 4 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice din mediul rural. AFIR și-a atins ținta propusă pentru perioada 2017 – 2019, iar față de perioada anterioară de finanțare, a înregistrat o dublare a numărului de proiecte depuse și o triplare a proiectelor contractate.
Proiecte în evaluare, la final de an
Absorbția efectivă a fondurilor a crescut de la aproximativ 10%, cât era la sfârșitul anului 2016, la aproximativ 53%, în prezent, însă estimarea este că proiectele deja depuse de agriculrori, care se află acum în procedura de evaluare și care vor intra până la finalul acestui an la finanțare ajung deja spre 100% rată de absorbție, plățile urmând să se facă până în 2022, conform contractelor. „53% reprezintă plățile efective, dar contractat avem până la 95%. mai sunt și proiecte în evaluare și probabil că la sfârșitul anului se va da raportul de selecție și urmează să se plătească în primele luni ale anului viitor. În această etapă de finanțare au fost depuse foarte multe proiecte și foarte bune. Spre deosebire de alți ani, punctajul este foarte mare acum, cel mai mic fiind la 80 de puncte din 100, în condițiile în care, în anii precedenți intrau cu 50, chiar cu 20 e puncte. I-au ajutat foarte mult firmele de consultanță. Sunt firme care s-au făcut pe lângă sindicatele care funcționează bine”, a explicat, pentru Jurnalul, Claudiu Popescu, director general adjunct AFIR, Centrul Regional 3 Sud Munteia. Consultanța este eligibilă la decontare pe proiectele finanțate prin AFIR.
15.000 de euro pentru micile ferme
Una dintre axele de finanțare pe care încă se pot depune proiecte, până la finalul anului, este cea pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până la 31 decembrie 2019, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Finanțarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este 100% nerambursabilă, având valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar, prin Planul de afaceri. Pragul minim de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 este de 15 puncte.
În această perioadă se discută politica agrară comună și este posibil ca pentru următoarea perioadă de finanțare, din 2021, se vor reduce fondurile pentru toate țările membre UE, inclusiv pentru România, după Brexit. Subvențiile se vor da, ca și până acum, dar se vor reduce fondurile pentru investiții, astfel încât căutăm cele mai eficiente variante pentru a veni în sprijinul fermierilor români.
Claudiu Popescu, director general adjunct AFIR, Centrul Regional 3 Sud Munteia
Digitalizarea a ajutat fermierii
Creșterile spectaculoase înregistrate de AFIR s-au datorat și soluțiilor de inteligență artificială, care au optimizat procesul de solicitare a finanțării, de derulare a achizițiilor sau de plată către beneficiari. Reprezentanții AFIR au avut mai multe întrevederi cu reprezentanții companiei Microsoft, despre rezultatele obținute de Agenție prin utilizarea inteligenței artificiale. Dezbaterile s-au transformat într-un clip de prezentare al sistemelor IT implementate de AFIR, realizat de Microsoft, un infografic ce ilustrează trecerea de la depunerea pe hârtie a proiectelor, la cea online, din prezent, și o descriere a AFIR, publicată, alături de alte materiale informative, pe platforma web internațională a companiei Microsoft.