Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Barna despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Ce spune Barna despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat sâmbătă că pensiile speciale ale parlamentarilor pot fi eliminate, în timp ce ale magistraţilor şi ale militarilor nu, având în vedere că ''există tratate internaţionale şi hotărâri de Curte Constituţională''.


Întrebat ce s-a decis în legătură cu pensiile speciale la discuţia pe care a avut-o vineri cu premierul Ludovic Orban şi cu liderul PLUS, Dacian Cioloş, el a precizat: "A fost atins doar marginal în discuţie subiectul pensiilor speciale, urmează să revenim asupra lui cu punctele de vedere ale alianţei. Vom avea un punct de vedere pe care îl vom prezenta în întâlnirile periodice pe care o să le avem cu premierul Orban. Subiectul este undeva în zona unor impozitări, unor plafonări, acolo unde legislaţia permite, evident, noi am solicitat şi mesajul pe care l-am transmis constant, eliminarea acelor categorii de pensii speciale care nu au nicio justificare. Nu vor putea fi eliminate pensiile speciale în zona magistraţilor, a armatei, pentru că acolo avem şi tratate internaţionale, avem şi hotărâri de Curte Constituţională. Dincolo de asta, la alte categorii profesionale care într-adevăr au ponderi mai mici se poate discuta. La parlamentari, fără îndoială, adică acolo mesajul simbolic a fost - total de acord. Este o poziţie pe care USR o are constant".

El a adăugat că la următoarele discuţii pe care le va avea cu premierul se va decide care va fi modul de promovare a unui act normativ pe acest subiect - proiect de lege în Parlament, ordonanţă de urgenţă sau asumarea răspunderii.

www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Dan Barna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri