Cei vinovați trebuie să plătească, spune premierul Florin Cîțu despre accidentul de lângă Biblioteca Națională: „Mă voi asigură că vom avea rezultatele anchetei cât mai curând”.
„Doresc să transmit condoleațe familiilor. Este o anchetă în curs acum. Haideți să așteptăm rezultatele anchetei. Cei vinovați trebuie să plătească. Mă voi asigură că vom avea aceste rezultate cât mai curând”, afirmă premierul Florin Cîțu.
Doi muncitori au murit și patru au fost răniți, marți, după surparea malului de pământ din Capitală, din zona Bibliotecii Naționale.
Cei doi muncitori decedați au vârste de 50 - 55 de ani.