Jurnalul.ro Editoriale Ce trist, Ipoteştiul lui Eminescu a intrat în carantină!

Ce trist, Ipoteştiul lui Eminescu a intrat în carantină!

de Florin Condurateanu    |   

Locul unde a răsărit la viaţă, la genialitate Simbolul Neamului, Eminescu, a intrat şi el în carantină, nimeni nu mai iese nici din Ipoteşti, moldovenii din mijlocul cărora s-a ridicat spre eternitate Conu’ Mihai au primit poruncă de a nu mai ieşi din casă, de a nu-şi mai da mâna, de a nu-şi mai oferi trecătorului împărţirea bucăţii de pâine. Nu ar mai putea copilul Eminescu să-şi tragă seva inspiraţiei din codrii Ipoteştilor: „Fiind băiet păduri cutreieram/Și mă culcam ades lângă izvor,/Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/S-aud cum apa sună-ncetişor”.Virusul bezmetic cheamă strofa din Memento Mori: „Moartea-ntinde peste lume uriaşele-i aripe,/Întunericul e haina îngropatelor risipe”! Trăim vremuri urâte, ca acea scenă zguduitoare când Eminescu plătea pentru că, zilnic, în „Timpul”, cerea Unirea Ardealului cu Ţara. Îl arestau când Conu’ Mihai se afla la baia comunală şi nu se putea apăra decât stropindu-i cu apă pe cei care-l imobilizau în cămaşa de forţă şi îl duceau cu o căruţă la sanatoriul din strada Plantelor, Eminescu urlând de nedreptate. L-au umplut cu mercur pentru un sifilis pe care nu-l avea. În Germania, au oprit terapia cu mercur şi Eminescu şi-a revenit, a început să traducă din sanscrită. Neamul nostru traversează timpuri teribile. La televizor, copii de-o şchioapă cântă „Doamne, nu uita de noi, săraci şi plini de nevoi, Doamne, ocroteşte-i pe români. România, fi puternică!”. A murit de coronavirus o biată fată de 27 de ani. Cu două săptămâni înainte, îi murise mama, au venit la înmormântare fraţii fetei, truditori în Italia, au infectat-o pe tânără surioară, care a luat şi ea calea ţintirimului din sat. Medicii dezvăluie că schemele de tratament cu împerecheri de diverse antivirale, inclusiv din terapia anti-SIDA vizează stimularea imunităţii, deci anticorpii bolnavului trimişi mai combativi să lupte cu virusul, aceste încercări de tratament nu distrug de fapt virusul, doar vaccinul nedescoperit ar putea să-l ucidă pe agresorul viral. Cunoscutul muzician Damian Drăghici cântă din balcon la nai „Ciocârlia” şi aplauzele vin de la celelalte balcoane unde s-au izolat români.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri