Opera Națională București prezintă miercuri, 13 martie 2019, începând cu ora 18:30, spectacolul de balet Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev. Regia și coregrafia sunt semnate de către Renato Zanella, decorurile au fost create de Alessandro Camera (Italia), costumele de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.
Pentru acest spectacol coregraful și regizorul Renato Zanella a venit cu o concepție modernă, plasând celebra poveste de dragoste într-un context artistic de avangardă, după cum însuși a mărturist:
,,Romeo și Julieta este povestea nemuritoare a unei iubiri ce are loc într-una dintre cele mai dificile perioade din istorie, în Evul Mediu. Puterea, războiul și religia par să conspire împotriva purității, a simplității vieții și a libertății: care tabără va învinge?
Mă tot gândeam cum poate fi spusă această poveste în ziua de azi, dar nu numai din punctul de vedere al coregrafiei. Mai există această intrigă și azi? Cum putem explica asemenea dragoste generațiilor actuale?
Foto Lavinia Hutanu
Îmi imaginam cum în Verona de azi, un oraș ce păstrează arhitectura și strălucirea acelor timpuri, totul se întâmplă în continuare între zidurile cetății. Shakespeare vedea în aceste ziduri granița dintre Rai și Iad, frumusețea și spiritul orașului l-au inspirat pe scriitor peste măsură. Dar deși azi piețele orașului nu mai au târguri de animale și nici familiile puternice nu se mai luptă cu spada pe străzi, noua societate a rămas divizată și competitivă, asemănându-se destul de mult cu situația din vremurile descrise de renumitul dramaturg.
Competiția din ziua de azi se referă la imagine, sporturile practicate, luxul din viața fiecăruia, toate acestea traducându-se însă în final tot în putere și control. Acesta e contextul actual în care trebuie să plasăm povestea imaginată de Shakespeare la 1597, păstrând în același timp elementele cheie din scenariu: inocența și simplitatea. E clar că personajele poveștii noastre, Romeo și Julieta, au fost închipuite drept personalități puternice, cu o educație aleasă, inteligenți, așadar invidia sau frica de competiție le vor fi fost necunoscute.
A privi pe cineva în ochi și a te îndrăgosti fulgerător e ceea ce-și dorește toată lumea. Oricine își dorește ca puterea dragostei din acest moment de sublimă inocență să aducă pace și să unească oamenii. Așadar, întrebarea mea și provocarea pe care o adresez acum publicului este dacă nu cumva chiar acesta este adevăratul mesaj pe care a vrut să-l transmită Shakespeare prin această poveste?”
Ljubica Vranes, invitată specială în spectacolul „Nabucco”
Joi, 7 februarie, la ora 18:30, sunteţi aşteptaţi la spectacolul Nabucco de Giuseppe Verdi, în regia lui Hero Lupescu, scenografia George Doroşenco, coregrafia Doina Andronache, asistent de regie Cristina Costescu, maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.
Pentru această reprezentație, publicul spectator o va putea urmări pe mezzo-soprana Ljubica Vranes în rolul Fenena.
Spectacolul Nabucco este una dintre cele mai longevive creații din istoria Operei Naționale București. Pentru această producție, regretatul regizor Hero Lupescu, unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole din istoria teatrului liric românesc, obișnuit să lucreze cu ansambluri mari, a reușit să dea o personalitatea deosebită Corului, transformându-l într-un singur personaj, la fel cum era perceput rolul său în teatrul antic. Astfel, Corul sau vocea unui popor subjugat, execută simultan aceleași mișcări, ca o singură ființă, are aceleași aspirații și sentimente ca o personalitate distinctă. Pe de altă parte, soliștii ca reprezentanți ai ideilor pe care le transmite opera, sunt în majoritatea timpului statici, ca niște statui impunătoare, ca niște măști care declamă, ca niște mașinării simțitoare.
Cadrul scenografic creat de George Doroșenco, deși alcătuit din elemente de decor simple, dar uriașe, exprimă megalomania personajului principal, temutul rege Nabucodonosor. Premiera operei pe scena bucureșteană în luna octombrie a anului 1987 a reprezentat un act revoluționar din partea artiștilor de atunci ce a reușit să transceadă în timp, rămânând în repertoriu vreme de 30 de ani.
„Frumoasa din Pădurea Adormită”
Duminică, 17 martie, începând cu ora 18:30, puteţi viziona spectacolul de balet Frumoasa din Pădurea Adormită de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Vasily Medvedev și Stanislav Fečo, decorul, costumele și light design-ul sunt realizate de Pavol Juráš. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.
„Este o onoare să montăm spectacolul Frumoasa din Pădurea Adormită alături de corpul de balet al Operei Naționale București, un tribut adus marelui coregraf Marius Petipa cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea artistului.
Geniul muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski redă cu finețe celebrul basm bazat pe contrastele dintre bine și rău. După traversarea a trei secole, acest spectacol de balet încă stârnește curiozitatea audienței de toate vârstele.
Întrucât am crescut cu acest titlu legendar și am evoluat într-un număr considerabil de producții ale spectacolului Frumoasa din Pădurea Adormită, am încercat să conservăm cele mai semnificative tradiții din patrimoniul baletului clasic și, alături de un scenariu inedit și costume de poveste, să oferim o emoție de neuitat audienței”, mărturisesc coregrafii Vasily Medvedev și Stanislav Fečo.
„Faust” , in memoriam baritonului Pompeiu Hărășteanu
Sâmbătă, 16 martie, la ora 18:30, puteţi participa la un eveniment remarcabil: Faust de Charles Gounod, spectacol in memoriam Pompeiu Hărășteanu. Regia poartă semnătura lui Alexandru Tocilescu, scenografia a fost creată de Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia de către Alexa Mezincescu, iar mișcarea scenică de către Roxana Colceag. Maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare.
Director general al Operei Naționale București între anii 1994 și 1997, Pompeiu Hărășteanu s-a născut la 14 septembrie 1935. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București în 1958, formându-se sub îndrumarea unor nume legendare ale teatrului liric românesc, precum Petre Ștefănescu Goangă, Elena Sachin, George Ionescu și Constantin Stroescu. Încă din timpul studenției a câștigat mai multe concursuri internaționale de canto și s-a făcut remarcat cântând pe scena Conservatorului sau pe cea a Ateneului Român.
Debutul la Opera Națională București a avut loc în 1966 cu rolul Ferrando din Trubadurul de Giuseppe Verdi. Palmaresul artistului cuprinde aproape 3.000 de spectacole de operă și 2.000 de concerte și recitaluri. În repertoriul său se regăsesc toate lucrările genului liric și vocal-simfonic. Din 1982, timp de opt ani, a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, din 1990 a fost profesor la Universitatea de Muzică din București, iar din anul 1997 — profesor la Universitatea „Ovidiu” din Constanța.
Foto Sebastian Bucur
Legenda lui Faust, apărută în Evul Mediu, este germană prin atmosefră și spirit. Ea tratează tema păcătosului care, pentru un scop pământean, face un pact cu diavolul. De la prima scriere devenită celebră pe acest subiect eroul este un încurcă-lume vulgar. Apoi, o dată cu reforma lui Martin Luther, legenda capătă și unele influențe anticatolice. Temperamentul sentimental al compozitorului Charles Gounod a luat din capodopera lui Goethe subiectul, dar i-a imprimat caracteristici noi, îndepărtându-se astfel de semnificația poemului german. Persoanjele compozitorului simt mai mult decât gândesc, sunt personificări ale sentimentelor, nu ale ideilor sau aspirațiilor. Faust este un sărman bătrân, chinuit de dorința de a obține dragostea. El recurge la pactul cu diavolul pentru a se bucura din nou, prin tinerețe, de plăcere. Pe de altă parte, Faust nu este nici măcar protagonistul principal, ci doar o cauză a desfășurării dramei, a cărei eroină este Margareta. Libretiștii, Jules Barbier și Michel Carre au înțeles să adune toate sau aproape toate scenele poemului lui Goethe care se referă la iubirea Margaretei într-o sinteză. La aceste scene, ei au adăugat un personaj nou, cu caracter liric, Siebel.
Prin Faust, Charles Gounod reușește să impună și un nou gen de operă, practicat mai ales în Franța, numit „Grand opera”. El introduce în operă și un divertisment, fragment de balet, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor și simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opere, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate și înlesnește, totodată, accesul publicului la o problematică ermetică în viziunea lui Goethe.
Sponsor oficial: Enel România