Jurnalul.ro Editoriale Cearta noastră, interesul altora

Cearta noastră, interesul altora

de Sabina Iosub    |   

Până la un punct e amuzantă bătălia românească pe mutarea ambasadei României din Israel! Nu vă șocaţi! Nimic din tensiunea israeliano-palestiniană nu e amuzant, mă refer strict la bătălia inter-români. De ce spun asta? Pentru simplul fapt că, într-un stat care se mândrea cu diplomaţii lui, mă aşteptam la mai multă reţinere la cearta în public. Să nu vă închipuiţi că dincolo de uşile masive, în cabinetele unde se iau decizii, discuţiile sunt line, purtate pe un ton aşezat, la o cafea. Nu, dimpotrivă! Când sunt mari decizii de luat, discuţiile sunt tensionate, din idei ies scântei, oamenii îşi storc creierii după argumente şi uneori înjurături. Fiecare susţine decizia în care crede şi arareori, în acelaşi cabinet, găseşti două persoane care să aibă într-o problemă spinoasă aceeaşi părere. Şi aici vine partea amuzantă, cât o fi ea de amuzantă…! Ca spion în România, uneori nu trebuie să cauţi ca disperatul “surse”. E de ajuns să ai abonament la cablu şi un fotoliu bun pentru că cearta durează mult! Discuţiile în public între marii oficiali români pe această temă au fost mină de aur pentru orice parte interesată de echilibrul puterii din România, despre cercurile de influenţă şi lobby, despre felul în care se iau deciziile la vârf. Date pentru care, de regulă, culegătorii de informaţii muncesc din greu!  

Credeți că exagerez când am spus spioni? Hai să vă întreb ceva: Pe câţi dintre compatrioţi credeţi că-i interesează locaţia ambasadei din Israel? Pe foarte puţini! În câte cabinete europene, africane, asiatice, americane e o miză disputa de la vârful unui stat din cadrul UE pe tema mutării ambasadei din Israel? Cred că în multe!  O astfel de informaţie spune destule despre interesele pe termen, cel puţin mediu, ale unui stat, spune multe despre raporturile de forţe, spune multe despre capacitatea statului respectiv de a înţelege trendul şi oportunitatea istorică. Or, la noi, totul e pe faţă, totul are doar o miză internă şi de moment, totul e în direct, la TV! Trebuie să ai doar nervi să-i asculţi pe toţi! 

Cum cine mi-a dat ideea să văd lucrurile în cheia asta? Însuşi domnul Orban! N-a zis el că un memorandum şi o vizită într-un stat partener şi aliat e trădare? Dar aruncatul pe piaţă cu informaţii confidenţiale ce e?

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri