Mai ţineţi minte vara lui 2012? Da, vara aceea în care au fost la urne mai mulţi români ca niciodată în acest mileniu şi au votat degeaba. Unul dintre motivele pentru care opţiunea lor a fost inutilă a fost agitaţia creată la Bruxelles de către Monica Macovei.
Ştiam deci care sunt efectele campaniilor puse la cale de ea, însă n-am văzut-o niciodată în acţiune. Până săptămâna asta, la audierile din Comisia de libertăţi a Parlamentului European. Povestea o ştiţi deja de la televizor, minciunile domnului Liiceanu, atmosfera creată în sală de oamenii căraţi de la Bucureşti special pentru această audiere, toate au fost în transmisiile de acolo.
Ca reporter în Parlamentul României şi observator în Parlamentul European am avut destule momente în care am văzut în acţiune grupuri de presiune aduse de o parte sau de alta şi menite să influenţeze voturi. Zgomotoase dincolo de limita bunului-simţ, de regulă, astfel de grupuri sfârşesc prin a fi evacuate din sală. Eficienţa lor e egală cu zero aproape de fiecare dată. Nu şi a cetei lui Macovei! Bine organizaţi şi instruiţi, nici măcar nu au nevoie de coordonare la faţa locului. M-a speriat eficienţa lor! Instruiţi în privinţa regulilor, dotaţi cu pancarte de unică folosinţă, ştiu exact când să se oprească, astfel încât să creeze presiune fără să fie daţi afară din sală. Sunt precum idolul lor: vorbesc de lege, cunosc legea, îi forţează limitele, dar e greu să-i acuzi că o încalcă. E asta un abuz? Nu ştiu, sigur însă e multă ipocrizie!
Cred că e prima dată când ceata lui Macovei nu şi-a atins obiectivul. Prezenţa în sala a jurnaliştilor care, la fel ca mine, au relatat faptele aşa cum au fost ele, dar şi stăpânirea de sine a britanicului Claude Moraes au făcut inutilă investiţia masivă în ceata lui Macovei. Asta nu înseamnă că data viitoare nu vor face la fel. E ca-n cântecul copilăriei: ceata lui Macovei, pică unul, ţipă trei!