România se dezice de poli-tica dobânzilor negative, ceea ce e bine. Investitorii serioşi, spre deosebire de speculatori, ar fi şi mai descurajaţi dacă s-ar crea un cadru artificial, fumigen, care ar denatura temporar preţurile pe piaţa financiară. În acelaşi timp, semnalele BNR sunt cel puţin surprinzătoare: concomitent cu anunţul INS-ului în care se vorbeşte despre un nou minim istoric al inflaţiei (-2,7% în februarie, minus, nu plus, minus) Banca Naţio-nală ne spune că urmează o posibilă înăsprire a politicii monetare, în mai multe etape, iar traiectoria divergentă faţă de BCE se explică şi prin accelerarea inflaţiei!?! Ok, în România, dobânzile „0” sau negative nu ar folosi, în contextul actual, la nimic, din contră.
Dar să anunţi înăsprirea politicii monetare, invocând „accelerarea” inflaţiei când realitatea vorbeşte despre un record de -2,7%, e cel puţin ciudat. Argumentul că putem cumpăra mai mult cu aceiaşi bani e iluzoriu, creşterea valorii datoriei e însă reală. Din moment ce oricum stăm deplorabil cu investiţiile, mi se pare impor-tant să stimulăm plasarea banilor în piaţă, în detrimen-tul economisirii.
Dacă, dincolo de vorbe, nu urmează şi fapte, reducerea cheltuielilor publice şi private va continua, exportu-rile vor avea şi mai mult de suferit, iar consumul va fi afectat. Asta va crea o spirală care va pune o presiune negativă şi mai mare pe investiţii, deci implicit pe nivelul veniturilor şi pe sigu-ranţa locurilor de muncă; în paralel ne dorim însă o altă creştere economică record în UE, în 2016.
Sunt curios să aflu pe ce îşi bazează BNR estimările cu privire la revenirea inflaţiei (prognoza fiind de +1,4% în 2016 şi de +3,7% în 2017) şi care sunt măsurile concrete care pot sprijini firmele să ia credit. Vrem în piaţă sau în ceaţă? Restul e vorbărie.