Nici plângerea depusă la poliție, nici probele aduse, inclusiv o expertiză psihologică emisă de DGASPC, nici măcar cele trei hotărâri judecătorești care impuneau finalizarea cercetărilor până la un anumit termen nu i-au determinat pe procurorii care au instrumentat acest dosar să îl tragă la răspundere pe agresor. Cauza a fost clasată, în parte, „pentru lipsă de probe”, iar pe de altă parte, pentru restul faptelor a fost constatată prescrierea răspunderii penale. Asta, după ce Parchetul a ținut dosarul timp de cinci ani. Mai mult, reprezentanții statului ar fi acuzat-o tot pe mamă că este responsabilă de atitudinea violentă a bărbatului.
Speța în discuție s-a aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind soluționată, în defavoarea statului român, în data de 12 decembre 2023. În acest caz, o tânără din România a sesizat CEDO, încă din data de 7 iulie 2021, cu privire la încălcarea de către autoritățile românești a articolului 3 din Convenția CEDO. Este vorba despre un dosar de violență domestică. Victima arată că atât ea, cât și copiii ei, născuți în 2014 și 2016, au fost supuși din partea soțului ei unor abuzuri fizice repetate, abuzuri constatate oficial prin rapoarte de expertiză care atestă consecințele psihologice ale violenței la care victimele au fost supuse.
La data 24 septembrie 2018, femeia a depus o plângere penală împotriva soțului, pentru violență domestică, amenințare și șantaj, faptele fiind comise între ianuarie 2015 și august 2018. Însă, abia în 11 februarie 2020, poliția l-a informat pe bărbatul agresiv cu privire la acuzațiile formulate împotriva lui. Iar la data de 21 iulie 2020, individul a fost audiat, după ce i-au fost transmise două citații la care nu a răspuns. În declarația sa dată în fața polițiștilor, el a recunoscut că a amenințat-o pe soția sa cu moartea, dar a adăugat că „a făcut-o pentru că era supărat, dar că nu-i dorea niciun rău”.
De precizat este că, în 21 septembrie și 24 octombrie 2018, victima a obținut ordine de protecție succesive, pentru ea și pentru copii, pentru o perioadă cumulată de nouă luni.
La divorț, instanța a dispus ca agresorul să-și viziteze copiii la domiciliul victimei
Printr-o hotărâre din data de 28 februarie 2020, Judecătoria Alexandria a pronunțat divorțul dintre reclamantă și soțul agresor, încredințându-i mamei copiii. Apoi, printr-o hotărâre din 8 ianuarie 2021, Tribunalul Teleorman a admis apelul declarat de bărbat și a decis ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, stabilind domiciliul copiilor la mamă, iar tatăl a primit drept de vizitare.
La data de 9 martie 2021, Parchetul de pe lângă judecătoria de sector competentă din București, care a instrumentat dosarul de violență domestică și amenințare, a decis să claseze parțial cauza penală în ceea ce privește mai multe acte de violență comise de bărbat în perioada 2015 și sfârșitul anului 2017, continuând cercetările doar în ceea ce privește actele de violență săvârșite între aprilie și august 2018, inclusiv un episod care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 august 2018, în urma căruia femeia și-a dus copiii la un spital din localitate, deoarece aceștia s-au simțit rău după ce au fost bătuți de tatăl lor.
Parchetul nu a găsit probe. Iar dacă le-a găsit, faptele erau deja prescrise
La data de 6 mai 2022, judecătoria a admis contestația femeii privind durata excesivă a urmăririi penale ce avea ca obiect violența domestică și a dispus ca finalizarea urmăririi penale să se facă până pe 5 noiembrie 2022. La 18 mai 2023, aceeași instanță a admis o a treia contestație a femeii, privind durata excesivă a urmăririi penale și a dispus finalizarea cercetărilor până la 30 iunie 2023. Instanța a constatat, cu acest prilej, că singurul demers făcut de parchet, după 5 mai 2022 și în termen de șase luni după această dată, a fost contactarea telefonică a unui martor și întocmirea unui proces-verbal în care se menționa că respectivul martor nu locuia la o anumită adresă. De asemenea, instanța a mai constatat că doar două acte de urmărire penală au fost efectuate în termenul stabilit de justiție, și anume audierea suspectului în 28 februarie 2022 și o a doua audiere, la 24 aprilie 2022, prin comisie rogatorie.
În 7 august 2023, parchetul a clasat cauza, pe motivul lipsei de probe suficiente împotriva suspectului, pe de o parte, și al prescrierii răspunderi penale, pe de altă parte, în ceea ce privește acuzațiile de amenințare.
În data de 19 august 2023, femeia a obținut, pentru ea și pentru copiii ei, un nou ordin de protecție provizoriu emis de poliție și care îl viza pe a agresor, pe motiv că acesta s-a comportat violent atunci când a venit la domiciliul mamei, pentru a-și vizita copiii.
Prin urmare, femeia s-a plâns la CEDO că autoritățile române nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja copiii și pe ea însăși. Ea le reproșează tergiversarea urmăririi penale privind plângerea sa pentru violență domestică. Victima consideră că viața și sănătatea sa, precum și a copiilor său sunt, în continuare, în primejdie. Mai mult, a acuzat autoritățile locale de protecție a copilului că au învinovățit-o chiar pe ea, în calitate de mamă a copiilor, „pentru situația conflictuală cu fostul soț” și că au fost refractare în a-i oferi asistența necesară, în pofida hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea ei.
Curtea Europeană: Existau probe suficiente pentru o anchetă corectă
CEDO precizează, în încheierea prin care a condamnat România, că cercetările privind violența domestică de care s-a plâns victima au durat la parchet cinci ani, interval de timp ce a dus la prescrierea răspunderii penale pentru unele dintre fapte. Apoi, mai subliniază că, în cursul urmăririi penale, judecătoria a pronunțat trei hotărâri în care a stabilit termene de finalizare a anchetei, care nu au fost respectate.
De asemenea, Curtea arată că organele de poliție nu l-au audiat pe suspect decât în iulie 2020, adică la un an și 10 luni după ce reclamanta a depus plângerea pentru violență domestică. Apoi, că parchetul a concluzionat că nu existau probe suficiente care să-l incrimineze pe suspect, în pofida probelor furnizate, cum ar fi raportul de evaluare psihologică întocmit de DGASPC. CEDO observă că autoritățile „par să nu fi depus toate eforturile pentru a găsi și audia anumiți martori, cu promptitudinea pe care o impune plângerea penală privind fapte de violență domestică”. Instanța europeană arată că nu este convinsă că astfel de concluzii ar avea un efect disuasiv de natură să limiteze un fenomen atât de grav precum violența domestică și consideră că victima nu a beneficiat de o anchetă care să răspundă cerințelor articolului 3 din Convenția CEDO.
Femeia a cerut 15.000 de euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, iar Guvernul României a lăsat acest aspect la aprecierea Curții. În aceste condiții, CEDO, cu unanimitate de voturi, a hotărât că, în acest caz, a fost încălcat articolul 3 din Convenție și a dispus ca statul român să-i plătească victimei, în termen de trei luni, suma de 12.500 de euro, plus orice sumă datorată ca impozit, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.