Andreea Mitu și Raluca Olaru au făcut echipă la dublu unde au fost învinse în meciul decisiv de Karolina Pliskova și Barbora Strycova, scor 2-6, 3-6
Partida decisivă a întâlnirii România - Cehia a părut dezechilibrată încă de la început, Karolina Pliskova şi Barbora Strycova jucând cu mai multă încredere şi dezinvoltură. Acestea şi-au adjudecat repede primul break, în ghemul al treilea, pe serviciul Ralucăi Olaru, preluând conducerea cu scorul de 3-1.
Perechea cehă a mers bine în continuare şi a reuşit încă un break, tot pe serviciul Ralucăi Olaru, şi a făcut 5-2. Primul set s-a încheiat cu un ghem fără istoric, câştigat la zero, Karolina Pliskova şi Barbora Strycova impunându-se cu 6-2 după doar 36 de minute.
În setul al doilea a fost rândul Andreei Mitu să îşi cedeze prima serviciul, cehoaicele trecând în avantaj cu 3-2 şi imediat cu 4-2. Dominarea cehoaicelor a continuat, fiind mai evidentă cu fiecare punct. Prima minge de meci a apărut după doar o oră şi 13 minute, pe serviciul Ralucăi Olaru, la scorul de 5-3. Iar campioanele mondiale en titre nu au ratat, câştigând cu 6-3 setul al doilea şi implicit meciul.
Statistica arată că jucătoarele române nu au avut practic nicio şansă în faţa cehoaicelor. Ele nu au şi-au creat nici măcar o minge de break, au făcut cinci duble greşeli şi 12 erori neforţate.
În primele două meciuri de simplu de sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, iar Monica Niculescu a dispus de Petra Kvitova cu 6-3, 6-4. Duminică, Halep a întrecut-o pe Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, iar Pliskova a dispus cu 6-2, 4-6, 6-3 de Niculescu. În decisiv, perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru.
Cehia, deţinătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.
Cehia s-a calificat în semifinale, unde va înfrunta echipa Elveţiei (3-2 cu Germania), în timp ce România va disputa în perioada 16-17 aprilie un meci de menţinere în Grupa Mondială, cu una dintre echipele care au câştigat în primul tur din Grupa Mondială II: Spania (4-0 cu Serbia), SUA sau Polonia (2-0), Canada sau Belarus (1-1), Australia sau Slovacia (2-2).
România, care îşi va afla adversara pe 9 februarie, când e programată tragerea la sorţi, a pierdut primul său meci în Fed Cup, după o serie de şapte victorii consecutive. Ultimul eşec datează din 2013.