Oamenii sunt tot mai preocupaţi de ritmul inimii lor, îşi iau pulsul singuri şi comentează amatoristic numărul de bătăi, se tot alarmează de extrasistole și se miră când unii cardiaci sunt lăsaţi în fibrilaţie permanentă. Ne explică despre puls dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, fost președinte al Societății Române de Cardiologie.
Florin Condurăţeanu: - Domnule doctor, lămuriţi-ne dacă au motive de teamă cei care-şi simt un puls mai mic de 58 de bătăi?
Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu: - Păi, şi eu am un puls mai încet, 54 de bătăi pe minut. Să se ştie că pulsul normal este între 50 şi 100 de pulsaţii. Se sperie unii cu puls mai mic că nu sunt suficient irigate organele. Dar şi un puls prea rapid conduce la insuficienta irigare a organelor, ventriculele se contractă prea repede şi nu mai au timp să se umple cu sânge ce se pompează. Sub 50 de bătăi este zona bradicardiei şi trebuie luate măsuri.
F. C.: - Şi în zona de galop al inimii cum sunt încadrate sprinturile?
Dr. G. Tatu-Chiţoiu: - Când pulsul urcă la 140-220 de bătăi este vorba de tahicardie, chiar de tahicardie paroxistică. Fibrilaţia înseamnă 400-600 de bătăi pe minut. Dacă fibrilaţia se desfăşoară în ventricule este o stare gravă. Ventriculele au mişcare foarte rapidă, ca o viermuială şi se poate ajunge la stop cardiac. Dacă fibrilaţia este în auricule, se acţionează prin medicamente aritmice sau prin şocuri electrice cu defibrilatorul. Se opreşte inima câteva secunde prin şocuri electrice şi ea porneşte apoi singură, resetată.
F.C.: - În timpul unui meci pe Dinamo, antrenorul Eugen Neagoe a intrat în stop cardiac, dar a fost salvat...
Dr. G. Tatu-Chiţoiu: - Norocul că era pe margine o maşină a salvării cu defibrilator şi s-a intervenit urgent. Îmi amintiţi că apoi i s-a montat un defibrilator miniatural. Da, se grefează sub pielea pieptului şi când primeşte semnale de tulburări de ritm, defibrilatorul miniatural intervine şi ajută cordul.
F.C.: - Ce se întâmplă cu cei rămaşi în fibrilaţie permanentă?
Dr. G. Tatu-Chiţoiu: - Ei vor înghiţi zilnic medicamente aritmice, dar şi anticoagulante. Încetinindu-se la ei ritmul inimii, există riscul formării de cheaguri, care să plece spre inimă sau creier. Dar trebuie periodic testat factorul de coagulare, pentru a nu trece în extrema cealaltă, medicamentul anticoagulant să subţieze prea tare sângele cu pericol de hemoragii.
F.C.: - De ce apare fibrilaţia?
Dr. G. Tatu-Chiţoiu: - Fac fibrilaţii cei care au suferit un infarct, cei cu boli de valve, de pericard şi suferinzii de cardiopatie ischemică.
Cordul este o baterie care lansează stimuli electrici, ei sunt reglaţi de nodul sinusal dintre atrii care poate aduce pulsaţiile la 140. Când el nu funcţionează, îi preia sarcinile nodul atrio-ventricular între atrii şi ventricul, dar el scade bătăile cu mai puţin, cu 40-60. Poate acţiona şi un mijloc mai slab la vămuirea care scade numărul de bătăi doar cu 25-40. Se pot face ablaţii, cu un cateter se pătrunde în inimă şi prin unde de radiofrecvenţă joasă se topesc traseele anormale ce distribuie stimulii nefireşti.