Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cele două Corei discută despre interconectare feroviara

Cele două Corei discută despre interconectare feroviara

Coreea de Sud şi vecinul său din Nord au discutat marţi despre interconectarea căilor ferate la frontiera lor, o conexiune fizică de natură să ducă la un alt nivel relaţiile din peninsula divizată. Discuţiile, primele pe această temă în ultimii zece ani, au avut loc în oraşul frontalier Panmunjom, unde a fost semnat armistiţiul care a pus capăt Războiului Coreei (1950-1953), în Zona Demilitarizată (DMZ).

 

O linie feroviară leagă deja Seulul de Phenian, apoi Sinuiju la frontiera cu China. Aceasta a fost construită de Japonia la începutul secolului al XX-lea, cu mult înaintea Războiului Coreei şi divizării peninsulei. Conectarea celor două reţele şi modernizarea uzatei căi ferate nord-coreene ar fi în avantajul Coreei de Sud, extrem de dependentă de exporturile sale pe calea ferată spre pieţele chineză, rusă şi, dincolo de acestea, europene.

Ar fi, de asemenea, o schimbare majoră pentru peninsulă, unde nu a existat o comunicare directă între civili de la divizarea consolidată de armistiţiul din 1953, nici măcar prin poştă.

În pofida detensionării în curs de desfăşurare, odată cu summiturile între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, precum şi între Phenian şi preşedintele american Donald Trump, Coreea de Nord este supusă în continuare unor sancţiuni draconice din partea ONU din cauza programelor sale balistic şi nuclear.

Orice progres practic va fi posibil numai dacă sancţiunile sunt relaxate, a recunoscut şeful delegaţiei sud-coreene, Kim Jeong-ryeol, înainte de începerea discuţiilor. "Dar putem cerceta şi studia diferite proiecte pentru a le implementa pe măsură ce sancţiunile sunt ridicate", a spus el.

În timpul precedentei perioade de apropiere, Sudul a construit o staţie de tren nouă la Dorasan, în vestul peninsulei, chiar la sud de DMZ, cu platforme destinate trenurilor inexistente pentru Phenian. În partea de est a peninsulei, calea ferată ar putea lega oraşul portuar sud-coreean Busan de Europa prin Nord şi Rusia.

Kim şi Moon au convenit să "adopte măsuri practice", precum interconectarea feroviară la primul lor summit în aprilie. Moon a evocat atunci posibilitatea "unor beneficii economice imense" pentru Nord. Dar circulaţia populaţiei, controlată strict în Coreea de Nord, este susceptibilă să ameninţe omnipotenţa partidului unic aflat la putere. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri