Buna dispoziție depinde de mulți factori, iar unul dintre ei este alimentația. Produse cât se poate de obișnuite conțin compuși cu efect antidepresiv, stimulând, la nivel cerebral, secreția neurotransmițătorilor care induc o stare de bine, scrie clickpentrufemei.ro.
Există o legătură directă între ceea ce pui în farfurie și dispoziția ta zilnică. S-a demonstrat că buna funcționare a creierului este condiționată de o alimentație echilibrată și variată, din care nu trebuie să lipsească anumite ingrediente. Meniul antidepresiv trebuie ajustat în funcție de sezon.
Toamna: ingrediente împotriva oboselii
Ziua se micșorează, lumina naturală scade, vremea se răcește. Toate acestea aduc proastă dispoziție, stres, oboseală. Consumă nuci, care conţin metionină. Acest compus este un aminoacid care stimulează producţia de melatonină, hormon ce reglează somnul. Mai poţi itnroduce în meniu migdale, banane, peşte gras, coriandru şi busuioc, care conţin magneziu. Mineralul ajută la reglarea producţiei de cortizol, hormon al stresului.
Iarna: nu uita de vitamina D
Zilele scurte și mohorâte ale iernii predispun astenie. În lipsa razelor solare, organismul sintetizează mai puțină vitamină D – iar carența acesteia e strâns legată de apariția depresiei. De aceea, e important să incluzi în dietă alimente care conţin vitamină D. Este vorba despre peşte gras, ouă, lactate, cereale integrale. Peştele gras conţine şi acizi graşi Omega 3, care stimulează producţia de serotonină şi endorfine – așa numitele molecule ale fericirii, care aduc relaxare și calmează durerea .În perioada iernii este indicat şi consumul de linte, mazăre, carne (de curcan, de raţă, de pui), ciocolată neagră.