Jurnalul.ro Timp liber Casa Cele mai importante măsuri pentru mobilă nu se iau cu metrul

Cele mai importante măsuri pentru mobilă nu se iau cu metrul

Fără mobilă am trăi între maldăre de haine și de bunuri adunate alandala ca dune create de vântul permanent al schimbării nevoilor și gusturilor, pentru a compune un deșert personal în care am rămâne fără repere, fără  a ști ce deținem, de ce mai avem nevoie și ce este în plus.

Fără mobilă am trăi între maldăre de haine și de bunuri adunate alandala ca dune create de vântul permanent al schimbării nevoilor și gusturilor, pentru a compune un deșert personal în care am rămâne fără repere, fără a ști ce deținem, de ce mai avem nevoie și ce este în plus. Mobilierul ne ajută să ne organizăm viața, aduce civilizație în spațiul intim, ne salvează de haos, cu condiția să existe o compatibilitate, să se integreze perfect în peisaj, să aducă armonie, să fie pe mărimea spațiului disponibil și a așteptărilor fiecăruia. Măsurătorile trebuie să fie foarte exacte!

Îți crești considerabil șansele de a lua o decizie inspirată atunci când îți cumperi mobilă dacă te raportezi la următoarele măsuri:

Mobilă pe măsura spațiului

Există case mici, case mari și case potrivite, cum pot fi, de fapt, toate cu corpuri de mobilier versatile, gândite nu doar pentru a ocupa, ci a se mula pe spațiul disponibil. De exemplu, o masă de cafea supraetajată, din sticlă, ridică nivelul de eleganță al unei sufragerii și datorită roților discrete cu care este dotată poate fi ușor amplasată conform preferințelor. De asemenea, poți crea senzația de amploare în încăperile de dimensiuni reduse prin amplasare și culoare. Evitând zonele centrale în favoarea periferiilor camerei, eliberezi spațiul vizual de obstacole, iar optând pentru culori deschise, chiar lucioase, în corpurile cu volum, permiți luminii să alunece de pe suprafețe în toată încăperea printr-un efect de oglindă. Dacă mobila aleasă chiar are oglindă încorporată, cu atât mai bine.

Mobilă pe măsura bugetului

Mobila este o investiție pe termen lung, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie un lux. Se poate și frumos, și util, și accesibil, fiindcă totul devine posibil când pui pasiune în ceea ce faci. Dar nu te întinde prea mult, fiindcă astăzi nu se mai poartă mobila pe viață, ca altădată. Se mai schimbă timpurile, preferințele, vopseaua de pe pereți, covorul și obiectele de decor, așa că nu poți organiza veșnic totul în jurul aceluiași mobilier. Mai bine optează pentru un ansamblu care nu lasă gaură în portmoneu, pe care îl poți schimba oricând simți nevoia de a împrospăta aerul din casă, fără senzația că faci risipă. Dacă vrei o urmă de extravaganță, poți adăuga ulterior o tușă personală prin ornamente și aranjamente care să îți reflecte personalitatea și creativitatea.

Mobilă pe măsura gusturilor tale

Este foarte important ca mobila să te facă să te simți bine cu cuibul tău și cu tine, cu alegerile tale. Locuința este spațiul în care îți trăiești cea mai mare parte din viață, de aceea trebuie să fie confortabilă, pe sufletul tău. Nevoile estetice sunt la fel de importante ca cele practice, de aceea Natürlich își propune să ofere corpuri de mobilier care să le satisfacă pe ambele.

O bibliotecă tip copac este un exemplu grăitor, o declarație de stil, prin elegantele-i ramuri circulând cunoștințe ca hrană sufletească pentru orice bibliofil. Și o dovadă că, în afară de înălțime, lățime și adâncime, o măsură importantă a mobilei este dimensiunea plăcerii de a o avea, de a înfrumuseța cu ea lumea ta personală.

La Natürlich o vom crea exact cum o vezi când închizi ochii și îți visezi casa ideală. Îți suntem parteneri într-o călătorie spre descoperirea propriilor gusturi în materie de amenajări interioare, într-o aventură a frumosului fără măsură!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri