Jurnalul.ro Cultură Teatru Cele mai importante opere din țară își dau întâlnire la Sibiu Opera Festival 2023

Cele mai importante opere din țară își dau întâlnire la Sibiu Opera Festival 2023

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cea de a XXII-a ediție a festivalului care transformă Sibiul în capitala operei din România va fi organizată de Filarmonica de Stat Sibiu în perioada 1-13 octombrie 2023.

Anul acesta, la Sibiu Opera Festival se reunesc cele mai importante opere din țară - București, Cluj-Napoca, Timișoara -, soliștii și corul Operei Brașov și, pentru prima dată, Opera Națională Română din Iași.

Vineri, 6 octombrie, a avut loc Gala Sibiu Opera Festival, un prilej de afirmare pentru tinerii absolvenți ai masterclass-ului de canto din cadrul festivalului, coordonat de soprana Iulia Isaev, tenorul Marius Vlad Budoiu și baritonul Florin Estefan.

Soprana Claudia Marinescu și baritonul Alexandru Chiriac sunt laureații Galei Sibiu Opera Festival 2023. Prin votul publicului și al orchestrei, cei doi tineri vor ajunge, în decembrie, vedetele Concertului de Crăciun de la Sibiu.

Soprana Claudia Marinescu urmează un program de master de canto la Universitatea Națională de Muzică din București, anul I, sub îndrumarea lect. univ. dr. Iulia Isaev – solistă a Operei Naționale din București. Are deja în palmares câteva premii la competiții naționale și internaționale, printre care se numără Concursul Internațional de Canto „Remember Enescu” sau Concursul „Belcanto la Curtea Domnească” al cărui trofeu l-a obținut în vara acestui an. A cântat în numeroase concerte și recitaluri organizate de Opera Națională București, Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Casa Memorială „George Enescu”, Filarmonica de Stat Sibiu și alte instituții și centre culturale.

Activitatea artistică a baritonului Alexandru Chiriac s-a desfășurat pe scene din România, Austria, Germania, Italia, Letonia, Rusia, Croația, Spania, Grecia, SUA ș.a. Câștigător al premiului I, precum și al altor trei premii speciale, printre care și cel pentru „Cea mai bună voce verdiană” în cadrul „M.O.A. International Opera Academy Competition” (Montecatini Terme, Italia, 2019), al Premiului I la prima ediție a Concursului Internațional de Canto „L’assoluta Virginia Zeani” (Târgu Mureș, 2017), al Premiului I la cea de-a VII-a ediție a Concursului „Vox Artis” (Sibiu, 2015), al Premiului I la Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” (Slobozia, 2015) și al Marelui Premiu la Festivalul „Crizantema de Aur” (Târgoviște, 2013), baritonul Alexandru Chiriac este considerat de către criticii muzicali drept „o tânără speranță, posesorul uneia dintre cele mai frumoase și expresive glasuri”, regretata Anca Florea descriindu-l drept „un glas generos, cu date naturale remarcabile, bine condus și reliefat, demonstrând o înțelegere și o expresivitate deosebită, conferind sens și culoare fiecărui cuvânt, fiecărui accent”. „Pot dărui extrem de mult, până la sacrificiu, inclusiv pe scenă. Fiecare spectacol pentru mine este… nu pot spune precum primul, dar cu siguranță ca și când ar fi ultimul; dau totul în sensul implicării emoționale, gândind că poate este o ultimă ocazie”, spunea Alexandru Chiriac într-un interviu acordat revistei „Prima Iubire Muzica”.

În cadrul Galei, Filarmonica de Stat Sibiu a acordat diplome de excelență managerului Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Florin Estefan, managerului Operei Naționale Române Timișoara, Cristian Rudic, managerului Operei Naționale Române Iași, Andrei Fermeșanu, precum și Operei Naționale București, reprezentată de dirijorul principal Tiberiu Soare.

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu a fost condusă de dirijorul Vasilis Alevizos, laureat al Concursului Internațional de Dirijat „Ionel Perlea”, iar soliștii au fost selectați dintre participanții la masterclass-ul de canto coordonat de soprana Iulia Isaev, tenorul Marius Vlad Budoiu și tenorul Cristian Mogoșan sub auspiciile Sibiu Opera Festival. Pe scena Sălii Thalia au evoluat și dansatori al Teatrului de Balet Sibiu.

„Masterclass-ul organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în cadrul festivalului de operă reprezintă o oportunitate pentru tinerii artiști lirici de a-și îmbogăți experiența profesională. Interacțiunea cu acești tineri a fost una cooperantă, dinamică, constructivă și plină de curiozități pe care am reușit să le deslușim împreună. Văd în fiecare dintre ei dorința de a se perfecționa și dedica actului artistic la cel mai înalt nivel de excelență. Sunt mândră să le fiu alături, să-i îndrum în călătoria lor muzicală și aștept cu nerăbdare să-i văd continuând să crească valorificându-și pe deplin potențialul”, a mărturisit soprana Iulia Isaev, solistă la Opera Națională București.

Până pe 13 octombrie, cea de a XXII-a ediție Sibiu Opera Festival transformă Sibiul în capitala muzicii de operă din România. „Găsim în centrul țării orașul fără operă, care oferă României primul festival dedicat artei lirice. Bucuria publicului este o datorie pentru noi și îi mulțumim că ne încurajează să continuăm acest proiect minunat, inițiat acum 22 de ani de către domnul Ioan Bojin, fostul director al Filarmonicii de Stat Sibiu, căruia de asemenea i-am dedicat aseară o diplomă de excelență. Sibiu Opera Festival îndrăznește să adune pe scena Sălii Thalia, a Centrului Cultural «Ion Besoiu» și în spații neconvenționale teatrele de operă cele mai importante din țară. Festivalul ține într-un taler promisiunea tinerelor voci, adunate în masterclass și Gală, iar în celălalt, producțiile de succes, cu notorietate confirmată. TVR Cultural este coproducătorul ediției din acest an și mă bucur să lucrăm împreună cu directorul artistic al festivalului, doamna Claudia Robu. Ceea ce veți urmări este o muncă de echipă, susținută de Consiliul Județean Sibiu, prin doamna președintă Daniela Cîmpean. Totodată, Sibiu Opera Festival este un proiect prioritar pentru Ministerul Culturii și îi mulțumim doamnei ministru Raluca Turcan. Nu în ultimul rând, proiectul se află pe Agenda Culturală a Primăriei Sibiu și îi mulțumim pentru sprijin doamnei primar Astrid Fodor”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

"Così fan tutte"

Opera "Così fan tutte" de W.A. Mozart se va juca duminică, 8 octombrie, ora 19.00, la Sala Thalia, cu soliști ai Operei Brașov. Partitura instrumentală va fi interpretată de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu sub conducerea dirijorului principal Tiberiu Soare.

Considerată de unii muzicologi cea mai frumoasă lucrare orchestrală din întregul secol al XVIII-lea, opera "Così fan tutte" a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart într-o perioadă în care acesta întâmpina dificultăți în plan personal, dar din punct de vedere artistic se afla la apogeul puterii sale creatoare. "Così fan tutte" K 588 (titlul original în italiană: "Così fan tutte, ossia La scuola degli amanti", în română "Așa fac toate, sau Școala îndrăgostiților") este o operă în două acte a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte. Da Ponte a realizat această operă fără a avea un model literar. Se spune că însuși împăratul Iosif al II-lea i-a relatat o întâmplare în care doi tineri și-ar fi pus la încercare logodnicele după ce au făcut un pariu cu un al treilea bărbat.

Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la "Burgtheater", în ianuarie 1790, sub conducerea muzicală a compozitorului. Primirea publicului vienez a fost prietenoasă, dar nu foarte entuziastă, iar de-a lungul timpului mulți au considerat această operă prea frivolă (inclusiv Wagner și Beethoven). "Così fan tutte" a devenit populară abia în secolul XX și de atunci se bucură de succesul meritat pe toate scenele lumii.

"Giselle"

Un alt eveniment important din programul festivalului este spectacolul de balet în două acte “Giselle”, pe un libret de Theophile Gautier şi Jules Henri Saint-Georges, o producție a Operei Naţionale Române Timişoara (ONRT). “Giselle” (1841) este cea mai cunoscută și cea mai importantă lucrare a compozitorului romantic francez Adolphe Charles Adam.

Spectacolul se va juca marți, 10 octombrie, ora 19.00, la Centrul Cultural “Ion Besoiu“ Sibiu.

Ovidiu Matei Iancu semnează regia și coregrafia, asistat de Alin Radu și Manuela Ardelean. „Spectacolul care îmi este cel mai drag este «Giselle». Mi-a rămas în suflet, încă de când am debutat. Voi și dansa rolul principal, ceea ce este o bucurie imensă. Iubesc tot ce se întâmplă în acest spectacol, sentimentele de dragoste și durere. Poate că pentru unii va părea straniu când spun că iubesc durerea respectivă, dar este un sentiment pe care nu ai ocazia să-l trăiești altfel, e nepământean”, a mărturisit regizorul.

Scenografia îi aparține Adrianei Urmuzescu. „Baletul «Giselle» a fost creat în epoca romantică, motiv pentru care în poveste se regăsesc tema trădării, a dragostei, conexiunea spirituală între viață și moarte, intersectarea realității cu supranaturalul. Culorile peisajul zugrăvit în satul de la poalele munților le-am folosit și la costumele țărănești din primul act al baletului. În contrast, în actul II, în lumea misterioasă a spiritelor, creionată de această dată în tonuri sumbre, am ales să evidențiez doar albul costumelor regăsite într-o atmosferă rece aflată în lumina strălucitoare a lunii”, a explicat Adriana Urmuzescu.

"Don Pasquale"

Opera Națională Română Iași participă în premieră la Sibiu Opera Festival cu o producție de excepție: opera bufă în trei acte "Don Pasquale", de Gaetano Donizetti, după un libret de Michele Accursi și Giacomo Ruffini. "Don Pasquale" spune povestea spumoasă a burlacului înstărit, trecut de prima tinerețe, dornic de a se căsători cu o tânără de o frumusețe răpitoare. Premiera operei, considerată una dintre bijuteriile comediilor muzicale din secolul al XIX-lea, a avut loc în 3 ianuarie 1843, la "Teatrul Italian" din Paris. La Sala Thalia, spectacolul se va juca miercuri, 11 octombrie, ora 19.00.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri