Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie purtând noi denumiri. Ei trebuie să provină dintr-o marfă non-monetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri. Iar dacă banii continuă să fie numiţi geld sau argent e clar suportul ancestral.
Dacă nu credeţi cele spuse până acum, sunt pregătit să vă zic o poveste. De fapt este povestea poveştii. Cenuşăreasa e un basm vechi, apare în Antichitate la grecul Strabon, unde fata e numită Rhodopis. Însă tema e întâlnită şi în vechea Chină, în culegerea de poveşti persano-arabe „O mie şi una de nopţi” sau în Japonia, când Cenuşăreasa, Chūjō-hime, e salvată de mama sa vitregă de nişte călugăriţe budiste. Mai important este că basmul a ajuns obiect de concurenţă între Fraţii Grimm şi Charles Perrault. Francezul a adăugat în poveste dovleacul, zâna cea bună şi pantofii de sticlă, în timp ce fraţii germani taie din picioarele surorilor vitrege pentru a face pantoful să se potrivească... Iar Walt Disney are încredere în filmul său animat în povestea cu happy-end scrisă de Perrault, ceea ce ar însemna că „marfa” acestuia a fost aleasă de piaţă, precum aurul şi că asta tranşează inclusiv cine a fost cel mai bun povestitor al tuturor timpurilor în competiţia Perrault - Grimm.
Problema este însă că în minunata lume nouă din prezent Shakespeare nu şi-ar fi văzut jucate Hamlet, Romeo şi Julieta sau Macbeth. Cel mult ar fi putut să-şi pună cap la cap câteva scene cu buget restrâns, pe care să le filmeze cu telefonul mobil şi să le uploadeze pe YouTube. Iar Mark Twain, din cauza anvergurii reduse a exprimării, care se bazează doar pe exploatarea umorului absurd, probabil că ar fi ajuns să aibă cel mult un blog. Se poate spune că Shakespeare şi Twain, n-ar fi ajuns, în condiţiile actuale, la vârful literaturii universale, acolo unde sunt deja.
Dar iată cam care ar fi riscurile de a distruge piaţa şi votul ei şi a le înlocui cu o disciplină corporatistă aseptică. Cât de mult ne poate costa evoluţia în secvenţe nenaturale. Una dintre ele e relaxarea cantitativă, ce i-a afectat pe proprietari în raritatea bunurilor deţinute şi care a generat, ca formă de protest, emiterea de criptomonede. Numai că bitcoin-ul nu are credibilitatea aurului, ales de piaţă ca o monedă-marfă, nu ca o reacţie la excesul de bani. Povestea Cenuşăresei trebuie să meargă mai departe în forma consacrată şi să arate cât de importantă e circulaţia elitelor - meritocraţia face ca săracii să devină bogaţi şi bogaţii - săraci.