Ieri, cam pe la orele prânzului, pe canalele de informați și, după aceea,pe cele de socializare, a erupt un subiect pe care aș vrea să cred că nu îl va putea îngropa așa de repede îngrijorarea,altminteri firească, pe care ne-o provoacă estimările specialiștilor despre escaladarea riscurilor Covid-19. Mă refer la demisia lui Laurențiu Baranga din funcția de șef al Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, urmată, la scurt timp, de arestarea sa, deocamdată pentru 24 de ore. Demisia, respectiv arestarea acestuia venind după ce Direcția de Investigare a Criminalității Economice –IGPR a făcut cunoscut că a descins la locuința lui Laurențiu Baranga și a ridicat documente care îl incriminează ca fiind săvârșitorul unui lanț de ilegalități, începând cu falsificarea diplomei sale de bacalaureat, care au produs banului public daune de peste 600.000 lei. Poate că știrea nu ar fi avut un asemenea ecou dacă, pe parcurs, nu s-ar fi aflat alte două chestii care au ridicat noi și foarte serioase semne de întrebare din partea presei și a opiniei publice. Este vorba despre faptul că Laurențiu Baranga fusese numit, de către premierul Ludovic Orban, cu numai o lună în urmă în postul din care a demisionat ieri, anterior el deținând, 11 ani la rând, funcția de director adjunct al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Două instituții al căror nume nu circulă prea des în spațiul public dat fiind faptul că domeniul lor de activitate este unul cu totul special și ține de ceea ce în mod curent numim sistemul securității statului. Adică al României, stat de drept, stat membru al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene. Motiv pentru care nici nu îmi este prea greu să îmi imaginez care vor fi reacțiile aliaților și partenerilor noștri la aflarea veștii și cam la ce cote de încredere se vor situa instituțiile românești în conducerea cărora s-a aflat un asemenea personaj.
În schimb, ca simplu spectator angajat al realității noastre tot mai încărcată de conflicte reale sau confecționate,mă simt dator ca, după ce aseară am abordat acest subiect într-o adnotare apărută pe cristoiublog, să reiau discuția în termeni detaliați. Fac acest lucru pentru că nu pot să nu îmi pun o întrebare de elementar bun simț , la care nici până acum nu avem un răspuns corect și sincer:cum a fost posibil ca un individ de teapa acestui Laurențiu Baranga nu doar să fie selectat și propulsat în asemenea funcții, ci, în primul rând, să penetreze în eșaloanele de bază, în pepiniera de cadre a unor formațiuni politice de unde, apoi, și-a luat zborul către eșaloanele puteri din umbră? Eșaloane care, până la urmă, tot cu binomul sunt în relație. Și uite așa, pas cu pas, aflăm că, prin 2012, Laurențiu Baranga s-a aflat pe listele de candidați ale Partidului Forța Civică, pentru zona Nord Vâlcea. La rândul său, Partidul Forța Civică a fost condus de Mihai Răzvan Ungureanu, iar, în 2014, a fuzionat cu PDL. De unde putem lesne deduce că descoperirea, de fapt inventarea lui Laurențiu Baranga în laboratoare specializate, se datorează acelorași încrengături dubioase, fiind și el tot un pion pe tabla de șah a politicianismului. Cine au fost acele mâini măiestre care l-au plimbat cum au vrut ei- dar, oare, numai ei?...- pe eșicher, poate că ne vor lămuri distinșii domni Maior, Coldea, Predoiu, Pahonțu sau mai nou Hellvig, precum și Emil Boc în al cărui mandat de premier și-a început fulminanta carieră individul. Nu o spun doar eu, o cer în mod insistent mai mulți comentatori mult mai avizați decât mine și care aduc solide argumente în sprijinul demersului lor. Cât privește fulminanta carieră doctorală și universitară a aceluiași Laurențiu Baranga, eu cred că aici ar trebui să avem răspunsuri clare din partea instituțiilor direct implicate, fie doar și pentru a putea omologa performanța unicat de a avea un doctor în știința dreptului… fără bacalaureat! Ba încă și membru în tot felul de comitete și comisii care de care mai simandicoase…
După cum era și firesc, cel mai așteptat răspuns ar fi trebuit să îl avem de la premierul Ludovic Orban, cel care a semnat, parcă pe 3 septembrie anul curent, numirea lui Laurențiu Baranga în funcția de șef al Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Răspuns care până la urmă a venit, dar nu este decât o bâlbâială jalnică și ipocrită în dosul căreia așa zisul șef al guWERNului vrea să îi ascundă nu doar pe conțopiștii din Palatul Victoria, aceia care i-au încropit individului mapa profesională, ci,de fapt, pe cei care i l-a propus (sau i l-au impus?) pe dubiosul personaj pentru a ocupa o atât de importantă funcție. Situație care îngreunează și mai mult vinovăția lui Ludovic Orban și îi dă perfectă dreptate lui Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului, care, încă de ieri, i-a cerut demisia. Întrebând,cu deplin temei, dacă nu cumva numirea la conducerea unei instituții a statului român a celui numai ce fusese percheziționat pentru fals intelectual nu va afecta interesele și parteneriatele strategice ale României, senatorul Robert Cazanciuc dă și singurul răspuns corect atunci când afirmă că asta „reprezintă o problemă de securitate națională”.
Ne aflăm, așadar, într-o situație extrem de complicată, în care, până acum trebuia să se fi pronunțat, în mod public și categoric,președintele României, Klaus Iohannis, care este și președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Trebuia să se pronunțe dar nu a făcut-o și asta mă determină să am serioase rezerve asupra mersului anchetei. Rezerve pe care, deocamdată, le exprim prin această întrebare: cercetarea cazului Laurențiu Baranga se va solda cu tăieturi în carne vie sau nu va rămâne decât un simulacru din categoria celor pe care distinsul cărturar Andrei Marga le-a numit „anchete care nu duc nicăieri”?