Jurnalul.ro Auto Cererea de autovehicule scade dramatic. Producătorii germani, în dificultate

Cererea de autovehicule scade dramatic. Producătorii germani, în dificultate

de Redacția Jurnalul    |   

Constructorii auto germani sunt pesimiști cu privire la afacerile lor deoarece consumatorii și-au redus achizițiile, arată un sondaj al Institutul Ifo, citat de Ziarul Financiar.

Volkswagen AG şi Bayerische Motoren Werke AG consideră că situaţia lor s-a înrăutăţit în februarie 2023, iar aşteptările s-au diminuat față de luna anterioară. 

Însă distribuitorii auto sunt mai încrezători în ceea ce priveşte situaţia lor actuală dar sunt mai puțin optimiști cu privire la perspectivele de afaceri. 

Indicatorul pentru industrie a scăzut la +6 puncte în februarie, de la +12,5 puncte în ianuarie 2023. Aşteptările de vânzări ale producătorilor au scăzut dramatic la  +2,8 puncte, de la +21,4 puncte ajustat sezonier.

„Producătorii, în special, îşi evaluează situaţia actuală ca fiind drastic mai proastă decât în luna precedentă”, spune Oliver Falck, şeful Centrului Ifo pentru organizare industrială şi noi tehnologii.

Neliniştea consumatorilor cu privire la evoluţia preţurilor la electricitate, precum şi dezbaterile privind o potenţială raţionalizare a energiei pentru reîncărcarea bateriilor auto ar putea explica cererea scăzută a cumpărătorilor. Ca urmare, mai puţini producători şi furnizori intenţionează să îşi extindă producţia pe termen scurt.

Vânzările europene de automobile au crescut în ianuarie 2023, pentru a şasea lună consecutiv, pe fondul atenuării problemelor de aprovizionare, potrivit celor mai recente date ale Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile. În acelaşi timp, aceasta a preconizat livrări de doar 10,95 milioane de vehicule în 2023, cu mult sub cele 14,3 milioane de vehicule livrate în 2019.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri