Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Robert Negoiţă, a anunţat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va veni marţi sau miercuri la o întâlnire cu membrii asociaţiei pentru a discuta despre proiectul de buget.
"Am avut o discuţie în şedinţă. Mi-a promis domnul preşedinte Liviu Dragnea că va veni la o întâlnire cu Asociaţia Municipiilor. Mi-a spus că până mâine seară trebuie să aibă o viziune pe bugetul integral şi pentru că s-a discutat şi în şedinţă că anumite chestiuni sunt în neregulă fix pe partea pe care am discutat noi că este în neregulă şi că după ce are clar situaţia, marţi sau miercuri vom avea o întâlnire cu toţi colegii de la Asociaţia Municipiilor", a afirmat Negoiţă, duminică, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD de la Parlament.
El a afirmat că nu ştie dacă se va amâna adoptarea bugetului în Guvern, preconizată a avea loc marţi.
Negoiţă a precizat şi că preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a cerut excluderea sa din PSD, însă solicitarea nu a fost supusă la vot. AGERPRES