Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR anunță modificări pe o rută internațională

CFR anunță modificări pe o rută internațională

CFR anunță că au fost făcute modificări pe ruta internațională București Nord – Ruse. Trenurile care acoperă această legătură au o structură modificată pentru a acoperi solicitările refugiaților din Ucraina.

Ca urmare a cererii ridicate de transport a persoanelor refugiate care pleacă din România spre Bulgaria și spre țările din sud-estul Europei, în urma discuțiilor dintre CFR Călători și BDZ Passengers Services, trenul IR 1095/1094 București Nord – Ruse va circula în perioada 16-30 martie în compunere diferită, anunță compania feroviară română.

Garnitura va avea în componență șase vagoane ale companiei din Bulgaria.

„Trenul IR 1095: – București Nord (plecare 10:55) – Ruse (sosire 13:45) – 4 vagoane vor forma trenul 463 Ruse (plecare 14:10) – Sofia (sosire 20:10), 2 vagoane vor forma trenul 9623 Ruse (plecare 16:00) – Varna (sosire 20:00)”, anunță CFR.

Cetățenii străini care provin din Ucraina călătoresc gratuit pe teritoriul României cu CFR Călători.

Subiecte în articol: CFR Călători
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri