Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles îi va vizita pe copiii care au supraviețuit atacului de la Southport

Regele Charles îi va vizita pe copiii care au supraviețuit atacului de la Southport

Regele Charles îi va vizita pe copiii care au supraviețuit atacului de la centrul comunitar din Southport. Ulterior, regele va vizita comunitatea unde a avut loc agresiunea care ulterior a provocat ample revolte în Marea Britanie. Trei copii au murit în urma atacului.

Regele va avea o întâlnire privată cu victimele și cu rudele lor, potrivit Sky News. Apoi Charles va efectua o vizită publică la primăria din Southport pentru a se întâlni cu alți membri ai comunității.

Regele va mulțumi serviciilor de urgență care au acționat în timpul crizei. El va vizita stația de pompieri Southport Community și va avea discuții cu salvatorii de la diferite departamente. Totodată, regele are programate întâlniri cu liderii politici și religioși din regiune.

Trei copii de șase, șapte și nouă ani au murit în urma atacului de la centrul comunitar The Hart Space. Alți opt copii și doi adulți au fost răniți. Atunci, Casa Regală a transmis un mesaj al Regelui. „Eu și soția mea am fost profund șocați să auzim de incidentul cu totul înfiorător din Southport”, a spus Regele Charles.

Ulterior, Charles a fost criticat de unele persoane care au spus că Regele nu a făcut nimic pentru a opri violențele de stradă provocate de cetățenii revoltați de crima din Southport.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: charles southport copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri