Jurnalul.ro Ştiri Educatie Chat GPT. Dușman al educației sau ajutor de nădejde?

Chat GPT. Dușman al educației sau ajutor de nădejde?

de Redacția Jurnalul    |   

Integrarea inteligenței artificiale în procesul de învățare al elevilor, pare să fie următorul pas în educația copiilor noștri. Însă, esențial este modul în care aceasta este folosită, răspunsul fiind altul decât încercările de a păcăli profesorii cu referate și teme scrise de AI.

Acestea sunt doar câteva dintre temele de dezbatere din cadrul primei conferințe Webdidactica din acest an, intitulată “Integrarea tehnologiei în lecțiile din Școala Viitorului”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României,  joi, 8 februarie, ora 18:00. Conferința se va desfășura online și face parte din campania „Școala Viitorului. În urma acestei campanii, o clasă din școlile și liceele din România va fi dotată cu tehnologie de ultimă generație.

La conferință vor participa  ca speakeri Ionuț Budișteanu, fost bursier al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României la vârsta de 15 ani, acum informatician și inventator român recunoscut pe plan international, Alin Chiriac, Fondator ADFABER , care va pune în discuție exemple concrete de utilizare a tehnologiei în procesul educational, realizatorul emisiunii TV 24IT, Laurențiu Matache, va expune provocările și amenințările ChatGPT-ului în școli, expertul în tehnologie pentru educație, Dănuț Eremenco dar și expertul în educația de excelență, psihologul, Gabriela Maalouf.

Seria de conferințe WEBDIDACTICA, un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, reprezintă o platformă interactivă care aduce împreună experți, cercetători și pasionați de tehnologie, oferind participanților oportunitatea de a dezbate, învăța și inspira. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

Subiecte în articol: Chat GPT dusman ajutor educatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri