Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie China impune restricții la exporturile unor metale importante. Industria de echipamente electronice ar putea fi grav afectată

China impune restricții la exporturile unor metale importante. Industria de echipamente electronice ar putea fi grav afectată

de Redacția Jurnalul    |   

Accesul la două metale importante este pe cale să fie restricționat, după ce China intenționează să limiteze exporturile de la 1 august 2023, potrivit Reuters.

Autoritățile de la Beijing impun noi reguli la vânzările de galiu și germaniu. Cel mai mare furnizor mondial de galiu este China. Companiile din această țară au avut cele mai mici prețuri de pe piață în ultimii 10 ani, ceea ce i-a adus în top. Acum însă se estimează că exporturile vor fi întrerupte în luna august pentru ca furnizorii să depună documentele pentru noile licențe, dar se estimează că vor fi reluate în septembrie. 

Compania Freiberger Compound Materials importă galiu din China pentru a produce wafere, folosite ca amplificatoare de semnal radio pentru echipamentele electronice, printre care și telefoanele mobile. Firma germană are vânzări de 80 de milioane de euro anual și o cotă de piață de 65%. 
"Clienţii nu sunt deloc relaxaţi. Au fost plasate foarte multe comenzi pentru a creşte nivelul stocurilor. Industria este pe muchie de cuţit", spune Michael Harz, directorul general de la Freiberger Compound Materials.

Și constructorii auto ar putea fi afectați deoarece galiul este folosit la vehiculele electrice. 

Germaniu este un element chimic important, fiind folosit în sistemele de fibră optică și celule solare. 

Se crede că noile reguli ale autorităților chineze vin în contextul în care cei mai mari producători de amplificatoare de semnal au sediul în Statele Unite. 

 

 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri