Jurnalul.ro Ştiri Externe China înghite Hong Kong înainte de termen

China înghite Hong Kong înainte de termen

de Şerban Mihăilă    |   

Cu doar câteva ore înaintea celei de-a 23-a aniversări a retrocedării fostei colonii britanice Hong Kong către China, ieri a intrat în vigoare noua lege privind securitatea națională a metropolei semiautonome, impusă de liderii comuniști de la Beijing. Cu excepția chinezilor și a guvernului lor marionetă din Hong Kong, locuitorii regiunii semiautonome și comunitatea internațională consideră că legea este un atac grosolan la adresa libertăților civile de care ar trebui să se mai bucure, până în 2047, cei 7,5 milioane de cetățeni din prosperul centru financiar internațional.

 

Promulgată marţi de preşedintele chinez, Xi Jinping, după ce a fost adoptată de comitetul permanent al parlamentului, instanţă subordonată Partidului Comunist din China, noua lege permite pedepsirea a patru tipuri de infracţiuni: activităţile subversive, secesiunea, terorismul şi amestecul forţelor străine, care ar periclita securitatea naţională. Prevederile noii legislații sunt mult mai dure decât era de așteptat, iar textul său conține termeni generali, ce pot lăsa loc unor interpretări periculoase, remarcă DPA.

Pedeapsa maximă pentru fiecare dintre categoriile menționate este închisoarea pe viață, iar cea pentru „ofense minore” este de până la trei ani de detenție. „Secesiunea”, „subminarea” și „terorismul” reprezintă însă exact termenii utilizați frecvent, atât de executivul pro-chinez al teritoriului cu statut semiautonom, cât și de regimul de la Beijing la adresa manifestanților pro-democrație, care au început, în urmă cu un an, cele mai ample proteste din istoria metropolei față de autoritățile locale și față de China.

Demonstrațiile violente au izbucnit, de altfel, ca o mișcare de contestare a unui proiect de lege, care ar fi permis „infractorilor suspecți” să fie extrădați în China. În plus, legislația intrată ieri în vigoare prevede crearea unei agenții chineze de informații și de securitate chiar pe teritoriul Hong Kongului, precum și a unei unități speciale de poliție pentru chestiuni ce țin de securitatea națională, care vor interveni peste capul autorităților din metropolă, de câte ori „situația o va impune”.

Biroul pentru Protejarea Securității Naționale va avea puteri nelimitate asupra tuturor cazurilor considerate „de risc” pentru securitatea națională. Biroul poate prelua toate cazurile aflate pe rol în tribunalele din Hong Kong, dacă acestea „sunt complexe, din cauza implicării unei țări străine sau a unor elemente externe” sau în cazul unei „situații grave” ori „a unei amenințări iminente și majore la adresa securității naționale”, precizează textul noii legi, citat de DPA. Termenii de mai sus lasă însă loc unor interpretări periculoase și permit intervenția directă a Beijingului în chestiuni aflate până acum sub jurisdicția locală. Concomitent, autorităţile pot să supravegheze şi să asculte persoanele suspectate că pun în pericol securitatea naţională.

Obstrucționarea îndatoririlor și funcționării executivului local și deteriorarea proprietății guvernamentale vor fi considerate „activități subversive”, iar sabotarea mijloacelor de transport este încadrată la capitolul „terorism”. Anul trecut, demonstranții au înconjurat clădirea parlamentului din Hong Kong, provocând suspendarea ședințelor legislativului, și au blocat traficul la metrou și în aeroport. Una dintre cele mai ciudate și periculoase prevederi ale legii este că aceasta se va aplica și la ofense comise în afara metropolei de persoane care nu au statut de rezident permanent în Hong Kong. De asemenea, legea prevede înăsprirea controlului asupra ONG-urilor străine și a agențiilor de știri.

 

Arestări masive 

Sute de manifestanți au fost arestați ieri de poliție, după ce au protestat față de adoptarea noii legi, au anunțat agențiile internaționale de presă.Poliţia a utilizat gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva demonstranţilor. Concomitent, la ONU, numeroase state au cerut Chinei să reconsidere această lege. Mai mult, SUA au anunțat că vor elimina derogările politice, care conferă Hong Kongului un tratament special. Casa Albă a revocat deja statutul comercial preferențial acordat metropolei.

 

Hong Kong este o metropolă guvernată după principiul „o țară, două sisteme”, care îi permite să își mențină statutul de centru financiar independent și libertăți mult mai mari decât în restul Chinei, inclusiv dreptul la liberă exprimare și asociere, precum și independența juridică. China îi erodează însă constant statutul special, acordat până în 2047.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri