Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteorologii avertizează: Un nou ciclon aduce ninsori și ger în toată țara. Vremea se schimbă radical

Meteorologii avertizează: Un nou ciclon aduce ninsori și ger în toată țara. Vremea se schimbă radical

de Redacția Jurnalul    |   

Un nou ciclon ajunge în România după ce a provocat haos în vestul Europei. Iar meteorologii anunță că vom avea parte de ninsori și ger în următoarele zile.

Nici Capitala nu scapă de frig. Temperaturile vor coborî simțitor și este de așteptat să ningă în acest weekend. 

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat la Antena 3 CNN cum va fi vremea în perioada următoare. 

”Ne așteptăm la o schimbare radicală, cel puțin din perspectiva regimului de temperaturi, dar și a tipului și formei precipitațiilor. 

Dacă astăzi va fi o zi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă din calendar, ieri înregistrând 11 grade la Oravița, 6 grade în Capitală, astăzi vom avea valori chiar mai ridicate, între 4 până la 15 grade, inclusiv în Capitală maxime de 11 grade”, a explicat meteorologul. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Vremea se schimbă chiar de mâine

”De mâine, vremea se răcește, în special în jumătatea de nord a țării, acolo unde temperaturile maxime nu vor mai depăși 4...5 grade Celsius, în special în nord-vest, în centru, în partea de nord-est a țării, în timp ce în sud și în sud est vor mai fi posibile valori de 15 grade.

Chiar și în capitală ne așteptăm la o valoare de 13...14° grade. 

De duminică însă, răcirea va fi semnificativă, inclusiv în zona de sud și sud-est a țării, deoarece maximele la scara întregii țări vor fi între 4 și 5 grade. Iată o scădere, la nivelul maximelor, cu mai mult de 10...11 grade, în timp ce și minimele vor coborî semnificativ, mai ales în depresiuni, sub -10 grade -15, chiar și pe litoral minime negative.

În capitală se anunță o scădere semnificativă cu valori spre -8...-6 grade Celsius, posibil mai coborâte în zona preorășenească. 

În același timp, vorbim și de posibilitatea ca ploile să se transforme în lapoviță și ninsoare, să vorbim și de intensificări ale vântului, cu viteză la rafală de 70-80 km/h în zona montană înaltă viscolind ninsoarea și chiar și în zonele mai joase de relief vorbim de vânt la cotă mai reduse, de 45-50 de km/h, care asociate și cu temperaturile scăzute amplifică senzația de rece”, a mai spus directorul ANM, Elena Mateescu la Antena 3 CNN.  

Subiecte în articol: ciclon romania ninsori ger
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri