Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine este polițista care a oprit un medic în trafic și l-a salutat în poziție de drepți

Cine este polițista care a oprit un medic în trafic și l-a salutat în poziție de drepți

Ministerul Afacerilor Interne a dezvăluit identitatea polițistei care a salutat un medic cu mâna la caschetă, după ce l-a legitimat în trafic.

"Ea este Alexandra, polițista care a avut acea reacție admirabilă față de medicul pe care l-a oprit în trafic.
Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineață, atunci când Alexandra a fost de serviciu în zona Unirii.
Era în jur de 7 când a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul ușor întredeschis, de la o distanță sigură, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:
- Bună dimineața ! Vă rog să-mi prezentați adeverința sau declarația pe proprie răspundere și documentul de identitate ! Vă rog, să le ridicați la nivelul geamului pentru a le putea vedea.
- Bună dimineața ! Uitați cartea de identitate, iar aceasta este legitimația. Sunt medic, acum am ieșit din gardă și merg spre acasă.
În acel moment, Alexandra a făcut un pas în spate, cât să poată fi văzută mai bine, a luat poziția drepți și a dus mâna la caschetă.
- Am onoarea să vă salut, domnule doctor ! Noi vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți. Vă asigurăm de toată prețuirea noastră ! CU RESPECT !
- Vă salut și eu, a spus medicul, făcând același gest. Vă rog frumos să aveți grijă de dumneavoastră. O zi ușoară !

Alexandra este promoția 2019, iar duminică, pe 5 aprilie, împlinește 21 de ani.
Acum, însă, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a văzut că, pe sub masca de protecție, salutul ei a fost însoțit și de un zâmbet.
Domnule doctor, Alexandra vă salută, de data aceasta cu zâmbet !", scrie pe pagina de Facebook a instituției. 

Subiecte în articol: medic politist trafic salut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri