Prima persoană care a fost vaccinată la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
Mihaela Anghel are 26 de ani și lucrează de 4 ani la Matei Balș.
Mihaela Anghel spune că se simte privilegiată că a fost aleasă să fie prima persoană vaccinată din România.
”A fost cea mai mare emoție. Am fost foarte privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată în această țară”, a fost prima declarație a asistentei, la scurt timp după vaccin.
Întrebată cum a reacționat când a aflat că va fi prima persoană vaccinată în România, tânăra a spus că nu s-a gândit prea mult și a spus DA vaccinului.
”Nu am știut cum să reacționez. Nu m-am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus DA și am ajuns aici. Nu m-a durut absolut deloc, a fost cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”.
Vaccinarea începe duminică în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 9.00. Primul medic ales pentru a fi primul român vaccinat este de la „Matei Balș” din București, alături de echipa sa. După o oră, începe vaccinarea și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase din prima linie în lupta împotriva COVID-19.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş din Craiova.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi.
Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Ruşdea din Baia Mare.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.
Primele doze de vaccin împotriva COVID-19, au ajuns în țară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 13.40. Cele 10.000 de doze de vaccin din primul lot au ajuns sâmbătă, 26 decembrie 2020, la Institutul Cantacuzino din București, de unde plecat sâmbătă seară către cele 10 spitale din țară în care începe oficial, astăzi, campania de vaccinare.